Ceea ce s-a întâmplat la Idlib, vestea privindu-i pe cei 8 martiri ar trebui să ne avertizeze pe toţi, dar diferit ca dimensiune şi context, potrivit Sabah, citat de Rador.
Suntem în război
În primul rând, poate că unii suntem conştienţi, dar, de o perioadă de timp, Turcia este în război. În acest război izbucnit pe teritoriul ţărilor vecine avioanele şi toate genurile de vehicule joacă un rol. Pe scurt, economia noastră suportă cu succes, dar constrânsă cheltuielile extraordinare.
Rusia şi noi...
Alianţele clasice ale politicii noastre externe şi-au schimbat atributele şi, mai ales Rusia lui Putin, ocupă acum poziţia de partener strategic. Dar acest parteneriat se află sub ameninţarea sprijinului pe care Putin îl acordă cu prioritate regimului Assad. Iar dacă în privinţa ultimului incident de la Idlib, Rusia va continua să rămână spectator, susţinător al lui Assad, relaţiile dintre Ankara şi Moscova ar putea fi reconsiderate.
Israelul şi Turcia
Planul de pace adus în actualitate de preşedintele SUA, Donald Trump, întârzie şi mai mult îndreptarea relaţiilor dintre Turcia şi Israel. Atâta timp cât Turcia va continua să apere drepturile palestinienilor, atât în Orientul Mijlociu, cât şi în lumea islamică, nu va fi posibilă o apropiere de Israel.
Dependenţa de democraţie
Suntem o ţară care evaluăm împreună greutăţile şi posibilităţile existenţei nostre în acest spaţiu geografic. Şi ne deosebim prin dependenţa noastră de democraţia pluralistă şi liberală, ceea ce nu prea întâlnim în ţările din Orientul Mijlociu. Dar războaiele pentru putere sau operaţiunile de percepţie ne ameninţă şi pe noi. Unitatea naţională este apărarea cea mai eficientă.
Unitatea Națională
În timp ce simţim durerea pricinuită de pierderea militarilor noştri la Idlib, nu ar trebui să neglijăm evaluarea realităţilor în care ne găsim şi a situaţiilor dificile. Nu ar trebui să uităm vreodată că unitatea naţională este cel mai mare suport al nostru.
Tensiunile cu regimul Assad s-au transformat într-un conflict fierbinte, iar cele mai recente evoluţii transcend operaţiunile militare. Întrebarea vitală este "dacă Turcia a trecut sau nu la a doua etapă la Idlib". Această etapă se concentrează pe consolidarea punctelor de observaţie şi asigurarea controlului asupra zonelor din preajma lor. Dar şi pe stabilirea unei zone de securitate de 30-40 de kilometri lângă frontieră, pentru refugiaţi.
Motivul pentru care tensiunile au escaladat atât de mult la Idlib este că, deşi gruparea Tahrir al-Sham şi-a diminuat activitatea, forţele Rusiei şi ale lui Assad încalcă în mod repetat acordul de încetare a focului, sub pretextul unor atacuri teroriste. Ankara a dovedit multă răbdare pentru menţinerea armistiţiului. Partea adversă însă nu ţine cont de şcoli sau de spitale şi îşi continuă bombardamentele asupra civililor.
Ankara nu poate accepta că forţele lui Assad încearcă să preia controlul asupra localităţilor Maraat al Numan şi Serakib şi asupra /autostrăzii/ M-5. Este clar că forţele lui Assad încearcă să oblige Turcia să se retragă din punctele de observaţie. Din cauza atacurilor Damascului, nu a mai rămas altă soluţie decât să se reactiveze câmpul de luptă. Pe lângă dinamizarea operaţională a grupurilor de luptători ai opoziţiei, Ankara îşi consolidează punctele de observaţie. Iar apoi trece de la controlarea punctelor de observaţie la controlarea terenului.
Mesajul lui Erdoğan
Ankara vrea să arate Damascului că nu va putea cuceri în întregime Idlibul şi nu îi va putea forţa pe sirieni să emigreze în Turcia. Declaraţia pe care a făcut-o preşedintele Erdoğan în drum spre Ucraina arată că Ankara nu se va feri de un conflict deschis cu regimul Assad în cazul unui atac. Există posibilitatea ca tensiunile şi conflictele să treacă de la Idlib la Alep, Tall Rifat, Ain Issa şi în estul Eufratului. Este interesant de văzut cum se va raporta Moscova faţă de această determinare a Ankarei. Dacă va periclita sau nu mediul de colaborare din ultima perioadă pentru ambiţiile lui Assad. Mesajul că forţele lui Assad vor fi atacate arată că tensiunile dintre Ankara şi Moscova pe tema Idlibului vor fi gestionate printr-o nouă abordare.
Este vremea să ne amintim de interesele comune
Este important schimbul de informaţii pentru a nu apărea probleme în domeniul militar între ofiţerii turci şi ruşi. Moscova trebuie să înceteze să mai ignore interesele vitale de la Idlib ale Ankarei. Abordarea tot mai agresivă generează o criză umană profundă. Ceea ce face ca procesul de la Astana să devină nefuncţional. Relaţiile turco-ruse nu pot ajunge la nivelul de "colaborare strategică" cât timp nu sunt scoase din paradigma contrabalansării SUA. Dacă Moscova ignoră eforturile depuse de Ankara în numele cooperării, de la rachetele S-400 până la energie, înseamnă că nu urmăreşte mai mult de o relaţie bilaterală fragilă /cu Turcia/.
Rusia, care îşi face proiecţii de forţă în ecuaţia Europa-Africa de Nord-Orientul Mijlociu, trebuie să îşi amintească de faptul că Turcia este un actor activ în aceste zone. Iar în cazul în care SUA şi UE rămân spectatori la crimele din Idlib, se apropie repede momentul în care problema refugiaţilor va lovi capitalele europene. Politica umanitară a Turciei privind Siria stă în calea exercitării de presiuni de către Rusia asupra democraţiilor europene. UE nu trebuie să uite că Turcia îi apără frontierele.
