Progresiștii par șocați ținând seama de şansa din ce în ce mai mare ca democrații americani să își pună toate jetoanele pe un candidat în vârstă de 78 de ani, care a suferit un atac de cord anul trecut, ales senator în cel mai mic și cel mai puțin competitiv stat, cunoscut pentru pozițiile sale controversate și minoritar în domeniul său politic.
Dar dacă ţinem seama de starea catastrofală a opoziției la adresa lui Donald Trump, această anomalie aparentă începe să aibă sens.
Politician contestatar prin natura sa, Bernie Sanders a început să dezvolte un proiect de putere după criza financiară din 2008. El a fost singurul care și-a asumat moștenirea mișcării Occupy Wall Street și opoziția la adresa războiului din Irak, cele două evenimente de pregătire pentru americanii sub 40 de ani. Campania sa de la alegerile primare din 2016, văzută inițial ca o aventură exotică și efemeră, a dobândit o dimensiune neașteptată după cutremurul care a fost alegerea lui Donald Trump.
Înconjurat de consilieri tineri și hiperactivi, Sanders a știut să conceapă o mișcare durabilă și înrădăcinată local. Dinamica din jurul său a favorizat apariția unei noi generații de lideri, începând cu acum celebra pe plan mondial Alexandra Ocasio-Cortez. Indiferent că îți place sau nu omul, Sanders a dat o lecţie de inovație și de creativitate în vremuri de apatie și de perplexitate. Într-adevăr, nimeni nu are mai multe merite în ascensiunea lui Sanders decât conducerea de centru-stânga.
În urmă cu patru ani, nu au reușit să reproducă strălucita alianță carismatică a lui Barack Obama, care nu a dat dovadă niciodată de interes în a-și perpetua moștenirea în cadrul partidului și au devenit ostaticii lui Hillary Clinton. La fel ca Tony Blair în Regatul Unit, ea a ajuns să întruchipeze progresismul beligerant, supus intereselor financiare și înstrăinat de clasele populare. Un adevărat şef de campanie electorală a populiştilor.
Lipsit de idei, Partidul Democrat a mizat totul pe caracterul juridic al confruntării cu Trump cu rezultatul pe care îl știm: atât investigația bizantină privind amestecul rusesc în alegerile din 2016, cât și procedura de destituire au consolidat, în loc să slăbească, baza președintelui și a tendințelor lui autoritare. Săptămâna trecută, senatorii Partidului Republican au aprobat pasiv teza avocaților președintelui, care introduce ideea unui președinte monarhic.
Dacă Trump va obţine un al doilea mandat, el va guverna fără amenințarea destituirii și fără vreo urmă de opoziție. Un monstru instituțional alimentat de mișcările dezastruoase ale opoziției. Simptomatic pentru aceşti patru ani de politică birocratică și conspirativă, democrații de centru-stânga nu au făcut nimic mai bun decât să prezinte la alegerile primare din acest an, printre altele, o canapea veche din era Obama - Joseph Biden, și un stagiar la un startup, Pete Buttigieg.
În toiul unei asemenea lentori, independentul Sanders apare în mod firesc drept favorit în Iowa. În Statele Unite și restul lumii, aversiunea patologică a centrului stânga față de înnoirea continuă favorizează ascensiunea unor candidați neobișnuiți. (Folha Online-preluare Rador).
0
1
