O femeie din Tianjin, un oraş din nordul Chinei, a fost reţinută de Poliţia locală luni, după ce "le-a ascuns deliberat" autorităţilor că a intrat în contact cu o persoană aflată în zona afectată de epidemia de pneumonie virală provocată de noul tip de coronavirus, a transmis agenţia de presă Xinhua, citată de Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit presei chineze, femeia, în vârstă de 36 de ani și al cărei prenume este Liu, a afectat astfel măsurile de prevenţie şi de monitorizare sanitară, iar autorităţile din domeniul siguranţei publice au reţinut-o şi au plasat-o în "detenţie administrativă". Nu este clar dacă ea a fost eliberată între timp.

Bilanţul deceselor provocate în China de noul coronavirus apărut în Wuhan, capitala provinciei Hubei, a ajuns la 361, iar numărul cazurilor de infecţii depășește 17.000, conform ultimul bilanț.

Autorităţile din China au implementat interdicţii stricte de transport în cele mai afectate zone de acest virus şi au cerut tuturor persoanelor care au vizitat provincia Hubei, unde au fost înregistrate cele mai multe decese, să se izoleze pentru 14 zile.