Premierul Canadei Justin Trudeau a făcut apel la canadieni să fie uniţi în faţa crizei noului coronavirus şi a avertizat împotriva discriminării membrilor comunităţii chineze din Canada, relatează AFP. El a lansat acest mesaj în contextul în care membri ai acestei comunităţi s-au alarmat în legătură cu înmulţirea comentariilor ostile sau rasiste pe reţelele de socializare, de la izbucnirea epidemiei.

TrudeauFoto: Captura video

"Nu este permisă în ţara noastră discriminarea alimentată de teamă şi dezinformare (...) Ştiu că acest început de an a fost dur pentru mulţi dintre voi din cauza îngrijorării pentru apropiaţii din străinătate", a spus Trudeau la o recepţie pentru Noul An Chinezesc la Scarborough, o suburbie a oraşului Toronto.

Trudeau şi-a lansat mesajul de solidaritate pentru canadienii de origine chineză în contextul în care membri ai acestei comunităţi s-au alarmat în legătură cu înmulţirea comentariilor ostile sau rasiste pe reţelele de socializare de la izbucnirea epidemiei.

Săptămâna trecută, responsabili în domeniul sănătăţii şi ai comunităţii chineze din Toronto au avertizat împotriva unei resurgenţe a rasismului şi xenofobiei care s-au manifestat în timpul epidemiei de SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) din 2003. Boala a făcut 44 de morţi în Canada.

Amy Go, preşedinta interimară a Consiliului Naţional Sino-Canadian pentru Justiţie Socială, a deplâns într-un interviu la postul de televiziune CBC "stigmatizarea injustă" ale cărei victime sunt canadienii de origine chineză.

Ea a salutat afirmaţiile lui Trudeau, exprimându-şi în acelaşi timp dorinţa ca guvernul să facă mai mult "pentru a-i calma pe cei îngrijoraţi" şi "pentru a lupta împotriva rasismului".

Canada, care numără o importantă comunitate de origine chineză, a înregistrat pentru moment patru cazuri de coronavirus.

Boala, care se propagă din decembrie pornind din oraşul chinez Wuhan, a contaminat aproape 12.000 de persoane în China continentală, unde 259 de persoane au murit, conform unui bilanţ oficial de la 1 februarie. (Sursa: Agerpres)