Pentagonul a comunicat, marți, că 50 de militari americani au suferit traumatisme cerebrale în urma atacului iranian cu rachete care a vizat o bază din Irak, deși preşedintele Donald Trump şi Pentagonul anunţaseră inițial că niciun american nu a fost ucis ori rănit, relatează Mediafax citând Reuters.

Atac cu racheteFoto: Flickr

Thomas Campbell, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a declarat că 50 de militari americani au suferit traumatisme cerebrale după atacul care a vizat baza aeriană Ayn al-Asad din Irak, cu 16 mai mulți decât în bilanțulul comunicat vineri.

Iniţial, preşedintele Donald Trump şi Pentagonul anunţaseră că niciun militar american nu a fost ucis ori rănit în atacul iranian cu rachete din 8 ianuarie, care a fost o ripostă la asasinarea de către Statele Unite a comandantului militar iranian Qassem Soleimani. Ulterior, autoritățile militare din SUA au comunicat că mai mulți militari americani au primit îngrijiri medicale pentru comoţii după atac.

Din cei 50 de răniți, 31 au fost tratați în Irak și şi-au reluat deja seviciul. Optsprezece au fost spitalizați în Germania, iar unul în Kuwait.

Săptămâna trecută, Trump a părut să încerce să minimalizeze gravitatea rănilor, spunând că a "auzit că au avut dureri de cap și alte câteva lucruri".

Afirmațiile președintelui au fost criticate de un grup de veterani de război din SUA. William Schmitz, liderul grupului Veteranilor Războaielor Externe, a declarat, vineri, că grupul "așteaptă scuze din partea președintelui (...) pentru observațiile sale greșite".