Rusia a anunţat vineri că invită militari din 90 de ţări, printre care membri ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), să participe la „jocurile armate internaţionale” pe care le va organiza vara aceasta şi care include, printre alte probe, un biatlon cu tancuri de asalt, relatează AFP și Agerpres.

Ministrul rus al apararii, Sergei Shoigu, si Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

La această ediţie, care se va desfăşura din 23 august până în 5 septembrie, sunt aşteptaţi 6.000 de militari, a precizat ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, în timpul unei conferinţe de presă retransmise pe site-ul ministerului.

Acest concurs presupune zeci de provocări legate de numeroase specialităţi militare, cum ar fi saltul cu paraşuta, demontarea şi remontarea de arme. Una dintre probele cele mai populare, biatlonul cu tanc de asalt, este o cursă ce alternează cu tiruri de precizie cu tunul.

„Pentru a face aceste dueluri şi mai spectaculoase, noi am majorat dificultatea parcursurilor şi criteriile de notare”, a adăugat Serghei Şoigu.

Inaugurate în 2015, aceste jocuri reunesc în special ţările din fosta Uniune Sovietică, foste regimuri comuniste (China, Vietnam, Angola) sau state apropiate de Rusia (Iran, India). Mai mult de 20.000 de militari din 40 de ţări au participat deja la ele, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Anul trecut, militari greci, a căror ţară este membră în NATO, au participat la această competiţie, plasându-se pe locul 30 din totalul celor 39 de ţări concurente.

De asemenea, au participat observatori din partea Franţei, SUA, Turciei şi Slovaciei, toate ţări membre ale NATO.