Trei cetăţeni francezi și unul irakian, angajaţi ai unui ONG francez, sunt daţi dispăruţi la Bagdad
Organizaţia non-guvernamentală SOS Chretiens d’Orient a anunţat că cei patru au dispărut luni după ce s-au îndreptat spre Bagdad pentru „proceduri administrative”, iar autoritățile irakiene au fost informate de dispariţia celor trei.
Ministerul francez de Externe a fost, de asemenea, informat despre situație și încearcă să obțină mai multe informații despre caz, a declarat un oficial din cadrul Ministerului. Conform informaţiilor de pe site-ul său oficial ONG-ul se ocupă cu sprijinirea creștinilor din regiune.
Aceste incidente apar pe fondul tensiunilor crescânde între Statele Unite și Iran în regiune, care au culminat cu uciderea generalului iranian Qassem Soleimani de către o dronă americană pe aeroportul din Bagdad la începutul acestei luni.

Guvernul ia în calcul „un statut special” pentru restaurante: Dacă își vor vaccina tot personalul să nu mai fie legați de rata de incidență
Din primăvară până-n toamnă, pandemia a dus la creșterea de 4 ori a românilor descurajați în a-și găsi un job
Trei scenarii pe termen scurt ale mediului de afaceri. De ce nu vor scădea prețurile la imobiliare și la cât ar putea ajunge euro
VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua. Prima ședință a Coaliției după demiterea lui Voiculescu, fără o nominalizare pentru Ministerul Sănătății. Kelemen, întrebat dacă e necesară intervenția președintelui: Nu e nevoie
Cercetătorii au descoperit cele mai precise informații de până acum privind emisiile radio rapide
INTERVIU Cum vede educația o elevă româncă admisă la Oxford. Mara Pîndaru: Trebuie introdusă mai mult tehnologia în procesul de învățare / Care este principala problema a sistemului de învățământ din România