Camera Inferioară poloneză, dominată de către conservatori naționaliști, a aprobat joi legea controversată destinată să pedepsească judecătorii care pun la îndoială reformele judiciare promovate de către conservatorii aflați la putere și criticate de către Comisia Europeană și Curtea de Justiție a UE, relatează AFP.

Magistratii au iesit in strada in PoloniaFoto: Captura YouTube

Textul, care a fost respins de Senat, a fost aprobat definitiv de către 234 deputați conservatori, împotriva a 211 voturi ale opoziției și a nouă abțineri. Acesta mai trebuie aprobat de către președintele Andrzej Duda, el însuși de la Lege și Dreptate (PiS) și un partizan al reformelor în curs.

Proiectul de lege a fost pregătit și votat de urgență de către PiS ca reacție la deciziile Curții de Justiție UE și a Curții Supreme poloneze care pun la îndoială anumite părți ale controversatei reforme judiciare, care se află la originea conflictului.

În timp ce guvernul spune că aceste reforme sunt destinate să lupte împotriva corupției, opoziția acuză că PiS că vrea să îi reducă la tăcere pe magistrații care contestă reforma și vorbește de ”lovitură de stat”.

Comisia Europeană a cerut Varșoviei să suspende introducerea textului și consultarea experților internaționali.

Comisia de la Veneția a criticat de asemenea acest text care ”subminează independența justiției” și recomandă Parlamentului polonez ”să nu aplice amendamentele propuse și să caute alte soluții”.