Un psiholog care a fost angajat de CIA sub administrația George W. Bush a justificat folosirea torturii în cazul persoanelor acuzate de organizarea atentatelor din 11 Septembrie, în fașa unui tribunal militar din baza militară americană Guantanamo, în Cuba, scrie AFP.

Khalid Sheikh MohammedFoto: Agerpres/AP

"Al face-o din nou azi", a declarat marți, la audierile preliminarii în procesul a cinci bărbați acuzați că au planificat atentatele din 11-Septembrie, James Mitchell, considerat arhitectul programului de interogatorii "avansate" folosite atunci în închisorile secrete ale CIA.

Potrivit documentelor publicate miercuri de New York Times, fostul subcontractor al CIA a explicat că, după atentatele din 11 septembrie 2001, soldate cu 2.976 de morți, a considerat drept o "datorie morală" să prevină orice nou atac.

"Protejarea vieții americanilor este mai importantă decât disconfortul unor teroriști care au luat voluntar armele în mâini împotriva noastră", a adăugat psihologul, care a recunoscut că a participat el însuși la mai multe sesiuni de simulare a înecului ("waterboarding").

Procesul celor cinci bărbați acuzați că au planificat atentatele din 11-Septembrie, printre care creierul autoproclamat al atacului Khalid Sheikh Mohammed, urmează să înceapă în ianuarie 2021 la Guantanamo.

Cei cinci acuzați, deținuți de circa 15 ani în această bază militară americană din Cuba, au fost puși sub acuzare în urmă cu zece ani, dar procedura a întârziat până acum din cauza complexității extreme a acestui dosar.

Una dintre dificultăți este că prizonierii au fost supuși unor "proceduri de interogatorii avansate". Este în special cazul pentru Khalid Sheikh Mohammed (supranumit KSM), aresta în Pakistan în 2003, și care a fost supus la numeroase sesiuni de "waterboarding" înainte de a fi transferat la Guantanamo în 2006.

Ori, justiția americană nu consideră probe admisibile mărturiile obținute sub tortură.

Printre acuzați se numără yemeniții Ramzi bin al-Shaiba, care ar fi urma să participe la operațiune dar nu a obținut viza pentru Statele Unite, și Walid bin Attash, care ar fi studiat țintele atacurilor.

Sauditul Mustafa Ahmad al-Hawsawi este acuzat că a finanțat atentatele, iar nepotul lui KSM, Ali Abd al-Aziz Ali, că a participat la logistica atacurilor.

Toți riscă pedeapsa cu moartea.