Președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat importanța dezvoltării relației dintre Israel și România, inclusiv prin organizarea unei noi ședințe comune de guvern, în cadrul unei întrevederi cu liderul Alianței „Albastru și Alb” din Israel, domnul Benjamin Gantz, la solicitarea acestuia, în marja Forumului liderilor internaționali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului.

IohannisFoto: Presidency.ro

Președintele României a subliniat că relația dintre cele două state este foarte bună și solidă, fiind importantă dezvoltarea sa în continuare, inclusiv prin organizarea unei noi ședințe comune de guvern, dar și prin stimularea pe mai departe a dimensiunii sale economice, care este în creștere.

Iohannis a spus că România depune eforturi și este hotărâtă să combată antisemitismul și intoleranța, iar țara noastră are un angajament susținut în ceea ce privește promovarea educației despre Holocaust. Totodată, șeful statului român a subliniat în același timp conexiunea existentă între noul val de antisemitism din Europa și din lume și populismul practicat de unii politicieni, fiind necesară combaterea conjugată a acestor două fenomene extrem de nocive pentru dezvoltarea societăților noastre.

Președintele Klaus Iohannis a menționat necesitatea unor legislații puternice pentru combaterea antisemitismului, dând exemplul cadrului normativ recent din România, precum și a unor politici responsabile, care să promoveze valorile democratice.

Liderul Alianței „Albastru și Alb” din Israel a evidențiat, la rândul său, stadiul excelent al relației bilaterale dintre cele două țări, care are baze foarte solide, exprimând, totodată, speranța aprofundării acestora. În acest context, Președintele Klaus Iohannis și domnul Benjamin Gantz au subliniat rolul deosebit al comunității evreiești din România și al comunității evreilor originari din România și din Israel pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale.

Liderul Alianței „Albastru și Alb” din Israel a exprimat apreciere pentru angajamentul României în combaterea antisemitismului, evocând și activitatea președinției române a IHRA. De asemenea, domnul Benjamin Gantz a apreciat abordarea Președintelui Klaus Iohannis privind importanța educației pentru dezvoltarea societății.

Totodată, Președintele României și liderul Alianței „Albastru și Alb” din Israel au discutat despre cele mai noi evoluții din Orientul Mijlociu, cu accent asupra dosarului nuclear iranian și Procesului de Pace. Președintele Klaus Iohannis a subliniat, în acest context, importanța ca Uniunea Europeană să se implice mai mult și mai activ în regiune, precum și necesitatea stimulării dialogului politic pentru soluționarea durabilă a acestor dosare complexe.

Joi, şeful statului va participa la cea de-a V-a ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau - "Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism".