O start-up din finlandez dezvoltă o nouă sursă de proteină folosind doar aer, apă și energie electrică, potrivit CNN.

Pudră proteică Foto: Flickr

Hrănirea populației își pune din ce în ce mai mult amprenta pe resursele Terrei. Agricultura este una dintre cele mai mari producătoare de gaze cu efect de seră, în timp ce extinderea acestei industrii are ca efect defrișări masive. Totuși, o companie din Helsinki încearcă să schimbe ceva în acest sens.

Compania finlandeză lucrează la crearea unei noi surse naturale de proteină, intitulată soleină. Această nu are niciun gust și este asemănătoare pudrelor proteice de pe piață. Diferența este că amprenta de carbon va fi una mult mai mică.

În esență, soleina este făcută dintr-un microb în lichid, asemănător fermentării realizate în producerea berii. Dar, spre deosebire de microbul care este ”hrănit” în fabricile de bere cu zahăr, acestuia îi sunt date bule de hidrogen, dioxid de carbon, nutrienți și vitamine. Hidrogenul este obținut prin aplicarea electricității apei, în timp de dioxidul de carbon este extras din apă. La acest proces este folosită doar energie regenerabilă pentru a se scădea amprenta de carbon.

Producătorii au declarat că producția acestei pudre proteice este de 100 de ori mai prietenoasă cu mediul decât în cazul producerii cărnii, în timp ce este și de 10 ori mai bună ca pudrele proteice de pe piață.