Şeful guvernului libian de uniune naţională (GNA), Fayez al-Sarraj, a cerut desfăşurarea unei ''forţe internaţionale de protecţie'' în Libia în cazul în care mareşalul Haftar va relua ostilităţile, solicitare care survine în ajunul unei conferinţe internaţionale pentru relansarea procesului de pace în această ţară, relatează duminică AFP, potrivit Agerpres.

Libia - hartaFoto: Google Maps

"În cazul în care Khalifa Haftar nu pune capăt ofensivei, comunitatea internaţională va trebui să intervină cu o forţă internaţională pentru a proteja populaţia civilă libiană", a spus el într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt, înainte de summit-ul de la Berlin.

"Am saluta o forţă de protecţie nu pentru că trebuie să fim protejaţi ca guvern, ci pentru protecţia populaţiei civile libiene, bombardată constant de nouă luni", a adăugat Fayez al-Sarraj.

Potrivit acestuia, o astfel de misiune militară ar trebui să fie plasată ''sub egida ONU'' şi ar trebui să se decidă dacă este vorba de Uniunea Europeană, Uniunea Africană sau Liga Arabă care să participe la aceasta, a precizat şeful GNA.

Însuşi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell le-a cerut europenilor să depăşească neînţelegerile şi să se implice mai mult în găsirea unei soluţii pentru a pune capăt conflictului.

''Dacă duminică (...) se încheie un acord de încetare a focului, UE trebuie să fie gata să ajute la punerea în aplicare şi la monitorizarea acestuia, eventual cu soldaţi, în cadrul unei misiuni a UE '', a declarat responsabilul european într-un interviu publicat vineri de revista Der Spiegel.

UE, în special Germania, este preocupată de un eventual aflux de migranţi dacă situaţia se deteriorează în continuare în Libia.

Dezordinea şi tulburările politice au afectat Libia din 2011, după răsturnarea şi execuţia dictatorului Muammar al-Gaddafi. Ţara nord-africană are în prezent două administraţii concurente: guvernul susţinut de ONU cu sediul în capitala Tripoli şi guvernul aliat cu Haftar cu sediul în oraşul Tobruk din estul ţării controlat de mareşal.

La conferinţa internaţională pentru soluţionarea conflictului armat din Libia ce va avea loc duminică la Berlin vor participa reprezentanţi din SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China, Turcia, Italia şi ai ONU.

Ofensivă militară pentru cucerirea capitalei Tripoli dusă de nouă luni de mareşalul Haftar s-a soldat până în prezent cu moartea a circa 2.000 de combatanţi şi a peste 280 de civili, conform datelor ONU.