Autorităţile de la Kiev au anunţat joi deschiderea unei anchete privind o posibilă urmărire ilegală a ambasadoarei americane Marie Yovanovitch, martoră în procedura de destituire a preşedintelui SUA, Donald Trump, informează AFP.

Marie YovanovitchFoto: Captura YouTube

Ministerul de interne al Ucrainei a precizat că poliţia anchetează nerespectarea secretului corespondenţei şi al convorbirilor telefonice ale diplomatei acreditate la Kiev din 2016 până în 2019.

Decizia de a efectua o investigaţie a fost luată după ce în Statele Unite au fost publicate dialoguri între un lobbyist şi cetăţeanul american de origine ucraineană Lev Parnas, considerat asociat cu Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Trump. Parnas pare să sugereze că ambasadoarea concediată de preşedinte este urmărită, potrivit Agerpres.