Președintele Vladimir Putin a semnat decretul prin care Mihail Mișustin este numit premier al Rusiei, anunțul fiind făcut la scurt timp după ce fostul șef al fiscului a obținut, joi, sprijinul legislativului, transmite Reuters.

Mihail MisustinFoto: en.kremlin.ru

Parlamentarii ruși au aprobat numele noului premier printr-un vot în camera inferioară când nu trecuseră nici 24 de ore de la desemnarea acestuia de către Putin.

Mișustin a primit 383 de voturi ”pentru”, niciunul ”împotrivă”, fiind consemnate 41 de abțineri.

Vladimir Putin l-a desemnat miercuri drept noul premier al țării pe șeful Fiscului rus, Mikhail Mishustin, necunoscut marelui public.

Numirea vine la scurt timp după anunțul surpriză privind demisia din fruntea guvernului a lui Dmitri Medvedev, care a deținut această funcție timp de aproape 8 ani, pentru ca președintele Vladimir Putin să poată face modificările constituționale pe care le dorește.

Medvedev a făcut anunțul surpriză la televiziunea de stat, alături de Putin. Liderul de la Kremlin i-a mulțumit lui Medvedev, un aliat apropiat, pentru munca de până acum.

Putin a propus miercuri un referendum pe tema schimbărilor constituționale majore ce vor muta centrul de greutate al puterii dinspre președinte spre parlament și premier, o decizie ce i-ar permite să rămână la cârma țării după ce va părăsi Kremlinul.