​Iranienii şi-au îngropat miercuri morţii din avionul de pasageri doborât de propria armată, în timp ce autorităţile de la Teheran au făcut progrese în identificarea celor 176 de victime ale tragediei aviatice de săptămâna trecută, care a declanşat mai multe proteste furioase în ultimele zile, relatează Reuters pe site-ul său, citat de Agerpres.

Lumanare funeraliiFoto: torange.biz

Emoţiile au fost la ordinea zilei în timpul ceremoniilor funerare pentru victimele incidentului aviatic de pe 8 ianuarie. Drapelul iranian a fost rupt de pe sicriul unei victime când rudele au venit să-i ridice cadavrul, iar mama acesteia a strigat „Rupeţi-l”, se poate vedea într-o înregistrare postată online.

Protestatarii au ieşit pe străzi în oraşele iraniene timp de patru zile după ce forţele armate au recunoscut în cele din urmă sâmbătă, după mai multe zile de negări, că au doborât avionul de pasageri al unei linii ucrainene. În multe locuri, ei au întâmpinat un răspuns dur din partea forţelor de ordine.

Iranienii au lansat şi miercuri apeluri pe social media pentru participarea la proteste, dar nu au mai existat demonstraţii ca în zilele anterioare. În clipuri video postate pe social media pot fi văzuţi poliţişti anti-revoltă masaţi în faţa universităţilor, punctul focar al demonstraţiilor.

După protestele anterioare au fost postate înregistrări în care se poate vedea cum poliţia îi bate pe protestatari, se aud focuri de armă şi se văd gaze lacrimogene, precum şi sânge pe asfalt.

Nu se poate şti cu exactitate amploarea protestelor şi a represiunii, din cauza imposibilităţii trimiterii la faţa locului a unor jurnalişti independenţi, notează Reuters.

Poliţia neagă că a deschis focul şi pretinde că oamenilor săi li s-a cerut să dea dovadă de reţinere. Cu doar două luni în urmă, o reprimare dură a protestelor provocate de creşterea preţurilor la combustibil a dus la uciderea a sute de oameni.

„Guvernul se simte sub asediu din toate părţile acum şi nu va permite niciunui protest să se transforme într-o mişcare naţională”, a declarat Ali Vaez, director al proiectului iranian din cadrul International Crisis Group.

Iranul se luptă acum pe mai multe fronturi. O nouă criză internaţională a izbucnit din cauza programului său nuclear, economia este grav afectată de sancţiunile americane, iar disputa de lungă durată cu SUA a degenerat pentru scurtă vreme înr-un conflict deschis.

Avionul ucrainean de pasageri a fost doborât de forţele de apărare aeriene într-un moment în care armata iraniană era în alertă în aşteptarea unor eventuale represalii ale SUA, la câteva ore după ce Iranul lansase mai multe rachete asupra unor baze irakiene în care se aflau soldaţi americani, în replică la atacul aerian american în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani pe 3 ianuarie.

Investigatorii din Canada au vizitat miercuri locul prăbuşirii avionului şi urmează să examineze mai târziu şi resturile avionului, a declarat ministrul transportului, Marc Garneau.

Universităţile din Canada au ţinut un moment de reculegere miercuri în memoria victimelor, multe dintre ele din mediul academic, cercetători şi studenţi cu legături cu 19 universităţi canadiene.

Majoritatea celor din zborul 752 al Ukraine International Airlines, cu destinaţia Kiev, erau iranieni sau oameni cu dublă cetăţenie, mulţi dintre ei studenţi care se întorceau la studii în străinătate sau familii ce revenau acasă după ce-şi văzuseră rudele din Iran.

Şeful biroului de medicină legală din Teheran a declarat că 123 din cele 176 de victime ale tragediei au fost identificate până acum, relatează agenţia de ştiri ILNA.

Mai multe victime au fost îngropate în cimitirul Behesht-e Zahra din sudul capitalei Teheran, în timp ce alte trupuri neînsufleţite urmează să fie transportate peste hotare, au relatat surse media iraniene.

Joi, Canada, Ucraina, Marea Britanie şi alte ţări care aveau cetăţeni în avionul doborât urmează să se întâlnească la Londra pentru a discuta ce acţiuni legale vor întreprinde împotriva Iranului, au anunţat Ucraina şi Canada.