Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, a anunţat, miercuri după-amiază, coordonatorii acţiunii de formulare a acuzaţiilor în procedura demiterii preşedintelui Donald Trump, informează CNN, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Principalul coordonator al procedurii de prezentare a acuzaţiilor în procesul din Senat va fi Adam Schiff, preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, a declarat Nancy Pelosi.

Ceilalţi coordonatori sunt: Jerry Nadler, preşedintele Comisiei Judiciare din Camera Reprezentanţilor, şi congresmenii Hakeem Jeffries, Jason Crow, Val Demings, Zoe Lofgren şi Sylvia Garcia.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a decis inculparea preşedintelui Donald Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. Donald Trump este suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Cazul va ajunge în Senatul SUA care, după un proces, va stabili prin majoritate de două-treimi dacă Donald Trump este vinovat sau nevinovat. În cazul în care Donald Trump va fi găsit vinovat, va fi destituit. Demiterea preşedintelui Donald Trump este improbabilă în contextul în care Partidul Republican deţine majoritatea în Senatul SUA.