Premierul rus Dmitri Medvedev a anunțat miercuri că guvernul pe care îl conduce demisionează pentru ca președintele Vladimir Putin să poată face modificările constituționale pe care le dorește.

Dmitri Medvedev si Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

Medvedev a făcut anunțul surpriză la televiziunea de stat, alături de Putin. Liderul de la Kremlin i-a mulțumit lui Medvedev, un aliat apropiat, pentru munca de până acum.

Putin a propus miercuri un referendum pe tema schimbărilor constituționale majore ce vor muta centrul de greutate al puterii dinspre președinte spre parlament și premier, o decizie ce i-ar permite să rămână la cârma țării după ce va părăsi Kremlinul.

”Aceste amendamente, când vor fi adoptate... vor modifica semnificativ nu numai un număr de articole din Constituție, ci și balanța puterii dintre autoritățile executivă, legislativă și judecătorească”, a declarat Medvedev.

”În acest context, este evident că noi, ca guvern, trebuie să dăm președintelui țării noastre competența de a lua toate deciziile necesare în acest sens”, a adăugat premierul demisionar.

Putin a declarat miercuri că vrea să acorde camerei inferioare a Parlamentului atribuția de a nominaliza premierul împreună cu alte responsabilități, însă a adăugat că vrea să mențină un sistem prezidențial puternic.

Putin a anunțat că Medvedev va primi un nou post, acela de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, condus de Putin.

Printre posibilii candidați pentru funcția de premier se numără Sergei Sobyanin, primarul Moscovei, Maxim Oreshkin, ministrul economiei, și Alexander Novak, ministrul energiei. Actualul executiv va deveni unul interimar până la numirea unui nou guvern.