În timp ce mai toată planeta privește cu îngrijorare la conflictul din Iran, în Marea Britanie are loc un scandal care a făcut și Brexitul să treacă în plan secundar. Decizia prințului Harry de a renunța la funcțiile regale i-a indignat pe foarte mulți englezi. Fiul prințesei Diana nu e însă primul „regal” care a luat o decizie de genul. Mai departe, doar câteva din poveștile acestora.

Prințesa Ubol Ratana Rajakanya a Thailandei (dreapta)Foto: Wikimedia Commons

Presa din Anglia scrie că regina le-a dat un ultimatum nepoților, să își rezolve problemele și că ar fi foarte supărată. La cei 93 de ani ai săi probabil că o astfel de supărare nu-i pică prea bine.

Poate că în România pare o furtună într-un pahar cu apă și ar fi subiect de interes doar pentru monarhiștii mioritici sau pentru cei avizi de cancanuri. Însă în Marea Britanie scandalul e unul cât se poate de real și nu doar fiindcă unii sunt prea curioși de viața personală a altora. Motivul e că familia regală primește bani de la stat.

Deci, după părerea unora, dacă nu mai vrei nici măcar să mimezi obligațiile care vin o dată cu fișa postului, n-ar trebui să mai vezi nici o lețcaie din banul contribuabilului.

Iar chestia asta e cumva de actualitate și la noi. Nu de alta dar România se află în bizara situație de a dori să finanțeze o casă regală, deși e republică. Când se aflau pe cai mari, Dragnea și Tăriceanu s-au gândit să facă nițel capital de imagine pe seama fostului rege Mihai. Așa că au venit cu o propunere de a-i sponsoriza anual pe urmașii săi cu vreo 4 milioane și jumătate de euro din banii publici. Între timp propunerea a murit, dar a reînviat într-o formă cu o sinecurică diminuată. În orice caz, dacă ești fericitul câștigător al loteriei genetice a familiei care dă regele unei țări, poți duce o viață tihnită fără a presta o zi de muncă reală în viața ta.

Și totuși, unii aleg să renunțe de bunăvoie la privilegiul respectiv sau, dacă nu la bani, măcar la funcțiile și onorurile ce vin la pachet cu titlul. Uite doar câteva din poveștile celor care au zis „pas” la statutul de născut mai egal între egali.

Regele britanic care-l admira pe Hitler

Eduard al VIII-lea în timpul unei vizite în Germania nazistă. Sursa FOTO: German Federal Archives

Unul din neamurile nu atât de îndepărtate ale prințului Harry e probabil și cel mai cunoscut exemplu de „regal” care a făcut de râs numele familiei. Ducele de Windsor, devenit pentru scurt timp rege al Regatului Unit și împărat al Indiei sub numele de Eduard al VIII-lea, a revoltat neamurile de sânge albastru din cauza numeroaselor scandaluri legate de relațiile avute cu femei măritate.

Propriul său tată era oripilat de perspectiva că o să îi urmeze la tron, zicând că „după ce am să mor, băiatul se va ruina în 12 luni". De fapt profeția s-a împlinit în mai puțin de un an, ținând cont că Eduard a urcat pe tron la 20 ianuarie 1936 și a abdicat în 11 decembrie a aceluiași an. Motivul? I se pusese pata pe o altă femeie măritată, care mai avea un divorț la activ.

Pe atunci Biserica Anglicană nu recunoștea divorțul, iar faptul că regele Angliei era nominal și capul acesteia devenea o mare problemă. Parlamentul britanic oricum nu era foarte entuziasmat de idee, așa că regele a abdicat ca să se poată însura cu Wallis Simpson.

Poate că sună ca o poveste tragică de tip „dragostea învinge totul”, dar fostul monarh britanic a fost un dubios care l-a admirat pe Hitler. De altfel, Eduard a și vizitat Germania nazistă după abdicare. Autoritățile britanice au fost atât de îngrijorate de simpatiile sale pro-fasciste și de faptul că ar putea furniza informații secrete naziștilor încât l-au trimis în Tahiti pe perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Regina cu sexualitate ambiguă

Despre regina Cristina a Suediei s-au scris mai multe decât despre majoritatea capetelor încoronate. Sursa: Captură Youtube.

Astăzi nu mai e considerat ceva tabu să fii atras de persoane de același sex. Până la urmă chiar anul trecut un verișor al reginei Elizabeta a II-a s-a căsătorit cu partenerul său, că tot era vorba de familia regală britanică. Dar totuși, de abia în 2019 a venit și primul „gay marriage” în rândurile regalilor britanici.

În secolul XVII, când regina Cristina a urcat pe tronul Suediei (pe atunci o putere europeană), relațiile homosexuale erau ceva aproape de neconceput. Istoricii nu se pun de acord nici astăzi dacă regina suedeză a fost una din primele persoane LGBT aflate în fruntea unui stat, iar îndoielile asupra sexualității sale persistă. Cert e că în autobiografie și scrisorile private regina Cristina glumea cu privire la propria sexualitate. Atunci când a luat decizia de a nu se căsători, deși primită cu obiecții de către nobilime, a fost acceptată de restul țării, poate dovada că Suedia era o țară progresistă și în urmă cu 400 de ani.

Fiind probabil una din cele mai educate femei ale vremii și o mare patroană a artelor și culturii, s-a plictisit de prerogativele rolului de regină și a hotărât să abdice de bună voie și nesilită de nimeni, ceva nemaiauzit la vremea respectivă. Și-a petrecut mai tot restul vieții la Roma, în compania artiștilor și poeților, acolo unde s-a și convertit la catolicism, devenind una din figurile emblematice ale Contrareformei.

Prințesa cu diplome de la MIT și UCLA

Prințesa Ubol Ratana Rajakanya (dreapta), în timpul unei recepții organizate de Guvernul Thailandei. Sursa: Site-ul oficial al Guvernului Thailandei

Ubol Ratana Rajakanya sună a un nume extras din vreun roman fantasy. Dar este o prințesă reală din zilele noastre. De origine din Thailanda, țara aceea care până anul trecut a fost condusă de o juntă militară și cu o monarhie simbolică, sora actualului rege al țării și-a făcut studiile în Statele Unite unde a absolvit facultatea cu o diplomă în matematică de la MIT iar apoi a terminat și un master la UCLA.

Studiile la universități de prestigiu din SUA nu i-au dat cu virgulă când a fost vorba să acepte un rol într-o telenovelă thailandeză. A jucat ca actriță în mai multe filme și a fost screenwriter pentru un serial din țara natală. Are propria emisiune TV „Întreab-o pe prințesă” (chestii) și, prin fundația de caritate pe care a înființat-o, încearcă să îi ajute pe compatrioții care au probleme cu drogurile.

Motivul pentru care a prins lista e că în timpul studiilor din State s-a îndrăgostit de un muritor de rând și s-a căsătorit cu el, alegând astfel să își piardă toate titlurile regale și privilegiile care veneau cu statutul de prințesă. Căsătoria nu a fost însă una cu happy ending, spre deosebire de ce se mai întâmplă uneori cu masajele thailandeze, și a divorțat în 1998, rămânând cu trei copii în urma mariajului.

E genul de persoană care are o viață despre care chiar merită făcut un film și povestea nu ar fi fost completă fără să menționez că după divorț s-a întors în țară și și-a reluat titlurile și îndatoririle oficiale. Iar anul trecut a anunțat că o să candideze pentru funcția de prim-ministru al țării. Însă familia regală s-a declarat oripilată de o așa imixtiune fățișă în politică, a decretat că n-are voie, și cam aia a fost: comisia electorală din Thailanda i-a invalidat candidatura. Păcat.

„Royalul” de pe Instagram

Marius Borg Høiby la surfing. Sursă: Instagram

E greu pentru orice copil când părinții divorțează; mai rău e când nu au fost niciodată împreună; sau cel care te crește își întemeiază o nouă familie. Poate fi cu atât mai greu când asta se întâmplă în rândul unei familii regale. Cam asta ar fi povestea lui Marius Borg Høiby, copilul care a crescut în familia regală norvegiană fără să facă parte din ea. Sau cel puțin nu la nivel oficial, cu titluri și funcții.

Asta fiindcă maică-sa s-a căsătorit cu viitorul rege al Norvegiei când el avea deja doi ani. Poate părea ceva foarte progresist să te însori cu o tipă ce are deja un copil (după standardele regaliste cel puțin), dar viitorului rege Haakon nu i-a păsat de asta. Iar Marius Borg a fost tratat ca unul de-al casei și crescut ca atare până când a venit vorba de titluri nobiliare și alte chestii de genul. Însă i-a prea păsat sau în orice caz nu atât de mult încât să nu își ia tălpășița din sânul familiei regale.

Presa din Norvegia și nu numai a dramatizat cazul, iar Marius Borg prinde lista cu mențiune specială fiindcă putea să ducă o viață fără griji în sânul familiei regale și să-l doară în proverbiala bască, numai că el a ales să plece de-acasă și să-și vadă de propria viață. A plecat în Anglia împreună cu iubita și a devenit o vedetă pe Instagram, unde a strâns peste 50 000 de followeri și câteva milioane de dolari din a fi „Instagramer profesionist”.

Familia regală care l-a adoptat nu i-a văzut cu ochi buni stilul de viață și l-a ostracizat, ștergându-i numele din documentele oficiale ale casei regale.

Caraimanul nostru

Carol al II-lea la o șuetă cu Elena Lupescu. Sursa: Fototeca Arhivei Naționale a României

Nu putea să lipsească de pe listă și un român de-al nostru, mai ales că regele Carol al II-lea a fost, când vine vorba de apucăturile de playboy, tizul omologului său englez, Eduard al VIII-lea. Pe lângă asta, urmașul lui Ferdinand I mai deține și dubioasa distincție de a fi unul din puținii monarhi din istorie care și-au detronat propriul fiu ca să revină la putere.

E greu să scrii ceva despre Carol al II-lea care nu s-a mai scris deja. Despre apetitul său sexual ieșit din comun au cârcotit contemporanii, devenind subiect al legendelor urbane. Oamenii politici ai vremii și istoricii l-au pus pe seama priapismului de care ar fi suferit și de care fostul președinte al Consiliului de miniștri, Constantin Argentoianu, zicea așa:

„Motivul principal al fobiei (n.r. principesei Elena) pentru regalul ei soţ era brutalitatea cu care o supunea, zi şi noapte, în pat sau la repezeală pe un colţ de canapea, îndatoririlor ei conjugale”.

Carol al II-lea mai deține și performanța de a fi probabil singurul monarh din perioada modernă, cel puțin, de a fi de a fi renunțat la tron de două ori. Prima dată, în 1918, să fugă cu Zizi Lambrino, cu care a avut și un copil, și a doua oară, în 1925, cu Elena Lupescu. Dacă prima dată a fost iertat și pus să jure că nu mai face, a doua oară s-a lăsat cu renunțarea la tron și orice prerogative regale. Cu toate astea a reușit să fie reînscăunat rege doar cinci ani mai târziu și domnia sa a fost una la fel de eșuată ca viața personală. Marele succes a fost demolarea democrației românești, căreia i-a urmat instaurarea dictaturii personale și dezmembrarea României Mari.

A treia abdicare avea să fie și ultima iar, în urma sa a lăsat o țară ciopârțită, cu o scenă politică propice instaurării unei alte dictaturi, cea antonesciană.