Surpriză în Malta: Robert Abela, un avocat de 42 de ani, va fi noul premier

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 12 ianuarie 2020, 8:11 Actualitate | Internaţional


Robert Abela
Foto: Facebook
​Robert Abela, un avocat de afaceri de 42 de ani care era considerat un outsider, a fost ales duminică şef al Partidului Laburist din Malta, devenind automat prim-ministru după prăbuşirea controversatului Joseph Muscat, notează AFP, preluată de Agerpres.

Abela, fiul fostului preşedinte George Abela, este considerat un continuator al politicilor predecesorului său.

Muscat a fost nevoit să accepte părăsirea prematură a postului său, pentru că a fost acuzat de amestec în ancheta asupra asasinării jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana Galizia.

Majoritatea celor 17.500 de aderenţi ai laburiştilor, care şi-au ales liderul pentru prima dată direct, l-au preferat pe Abela şi promisiunea de a continua "cu reţetele câştigătoare" ale lui Muscat, chirurgului Chris Fearne, 52 de ani, vicepremier în exerciţiu care prevedea mai multe reforme.

Robert Abela, militant dintotdeauna al Partidului Laburist, a ajuns deputat cu ocazia ultimelor alegeri parlamentare, din 2017, convocate anticipat de premierul Muscat şi câştigate cu uşurinţă de partidul său, în pofida unui val de scandaluri în rândul anturajului său.

Avocatul Abela va avea un mandat de numai doi ani şi jumătate, până în septembrie 2022.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2547 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by