O Curte de Apel l-a autorizat pe președintele american Donald Trump să utilizeze 3,6 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru construirea zidului de la frontiera cu Mexic, o promisiune pe care a făcut-o în campanie, relatează AFP.

Donald TrumpFoto: Flickr/ The White House

În decembrie, un tribunal federal a blocat utilizarea acestor fonduri, destinate să ridice o barieră de aproximativ 800 de kilometri la frontiera de sud.

Sesizată de urgență de guvern, o curte de apel din New Orleans a suspendat miercuri seară această decizie în așteptarea unei decizii finale. Deși temporară, această decizie permite administrației Trump să înceapă să folosească fondurile.

”Curtea Supremă a Statelor a blocat recent o decizie similară luată de un alt tribunal”, a justificat Curtea de Apel, referindu-se la o decizie luată în iulie de Înalta Curte a țării care a autorizat utilizarea a 2,5 miliarde de dolari din fonduri militare pentru ridicarea unei secțiuni a zidului.

Justiția ”ne-a dat undă verde pentru a începe una dintre cele mai importante secțiuni a zidului absolut necesar la frontiera de sud”, a spus Donald Trump într-un mesaj pe Twitter. ”Întregul zid este în curs de construcție și suntem pregătiți să începem”, a adăugat Trump.