Noua ministră austriacă a Afacerilor Europene, Karoline Edtstadler, a pledat joi la Paris pentru un nou tratat instituțional european, care să instaureze mai multă subsidiaritate, o propunere primită cu circumspecție de Franța, scrie AFP.

Karoline EdtstadlerFoto: Comisia Europeana

"Dorim un nou tratat pentru Europa. Acesta trebuie să stabilească principiile fundamentale ale subsidiarității", a declarat ea, după o întâlnire cu omologul său francez, Amélie de Montchalin.

Principiul subsidiarității definește câmpurile de intervenție ale UE și vizează să "protejeze capacitatea de decizie și acțiune" a statelor membre în domenii care nu sunt de competența sa exclusivă.

"Este nevoie de o partajare clară a competențelor între ceea ce statele membre fac și ceea ce putem realiza împreună la nivel european", a adăugat Edtstadler, care efectuează la Paris prima sa vizită externă după numirea în funcție.

Conservatorul Sebastian Kurz, cel mai tânăr lider politic ales din lume - are 33 de ani - a fost învestit marți pentru un al doilea mandat în fruntea guvernului austriac, alături de ecologiști, după eșecul precedentei sale coaliții cu extrema dreapta.

Acesta militează de mult timp pentru mai multă subsidiaritate în UE, dorind ca blocul comunitar să se recentreze pe politica externă și pe securitate. El a prezentat în mai 2019 contururile tratatului care ar putea, potrivit cancelarului austriac, să-l înlocuiască pe cel de la Lisabona, din 2007.

Karoline Edtstadler a pledat mai concret pentru o reducere a reglementărilor în Europa. "Există prea multe reguli la nivel european. Trebuie să convenim o reducere a numărului lor și de asemenea să facem în așa fel încât să fie respectate de toți", a subliniat ea.

Ministrul francez de externe a reamintit că Franța nu se opune asupra principiului unui nou tratat dacă acesta va îmbunătăți funcționarea UE dar acest lucru nu este un scop în sine.

"Dacă anumite lucruri trebuie îmbunătățite (..) și pentru asta trebuie schimbate tratatele, nu avem un tabu pe acest subiect. Acum nu facem din asta un scop în sine", a spus ea.

"Obiectivul nu este să schimbăm tratatele, este ca Europa să meargă mai bine, să răspundă mai bine nevoilor cetățenilor, să fie mai concretă", a arătat ministrul francez.