Două rachete au fost lansate miercuri seara către Zona Verde din Bagdad, un perimetru ultrasecurizat unde se află sediile mai multor instituții guvernamentale irakiene și ale unor ambasade, a informat Armata irakiană, citată de Reuters, potrivit Mediafax.

Atac cu racheteFoto: Flickr

Nicio persoană nu și-a pierdut viața în urma acestui incident. Potrivit sursei citate, cel puțin una dintre rachete a căzut la aproximativ 100 de metri de sediul Ambasadei Statelor Unite.

„Două rachete Katiușa au căzut în interiorul Zonei Verzi fără să provoace victime. Vom da detalii suplimentare curând”, a informat Armata irakiană. Atacul nu a fost momentan revendicat.

Iranul a atacat în cursul nopţii de marţi spre miercuri baze din Irak în care sunt staţionaţi militari americani, ca ripostă la raidul aerian al SUA prin care a fost asasinat generalul iranian Qasem Soleimani.