Toți cei 180 de pasageri aflați la bordul avionului ucrainean Boeing 737 au murit după ce aeronava s-a prăbușit la scurt timp după decolare de pe principalul aeroport internațional din Iran, potrivit televiziunii de stat iraniene, potrivit Mediafax.

Agenția oficială de știri din Iran, IRNA, a anunțat că la bordul aeronavei s-au aflat cel puțin 170 de persoane și membri ai echipajului.

Avionul s-a prăbușit din cauza unor probleme tehnice după ce a părăsit aeroportul Imam Khomeini din Teheran, cu destinația Kiev.

Datele despre zboruri de pe aeroport arătau că un Boeing 737-800 ucrainean aparținând companiei Ukraine International Airlines a decolat miercuri dimineață, apoi a încetat să mai trimită semnale la scurt timp după aceea, potrivit site-ului FlightRadar24.

Autoritățile iraniene au trimis echipe de salvare în zona din apropierea aeroportului unde s-a prăbușit aeronava ce aparținea companiei Ukraine International Airlines, a declarat Reza Jafarzadeh, un purtător de cuvânt al Organizației de Aviație Civilă din Iran, citat de Reuters.

"Avionul este în flăcări, dar am trimis echipe (...) și poate vom putea salva unii pasageri", a afirmat Pirhossein Koulivand, directorul serviciului iranian pentru situații de urgență.

Nu este clar dacă există vreo legătură între acest incident aviatic și confruntarea SUA-Iran. Aeronava s-a prăbușit în apropierea Teheranului la doar câteva ore după ce Iranul a lansat mai multe rachete balistice spre baze militare din Irak, vizând forțele americane.