Aproximativ 480 de milioane de mamifere, păsări și reptile au pierit numai în statul New South Wales, cel mai afectat de incendiile de vegetaţie care devastează Australia începând din luna septembrie, iar acest număr este în creștere, susțin specialiștii de la Universitatea din Sydney, potrivit News.com.au. Există temeri că specii întregi de plante și de animale au fost distruse în totalitate. Profesor Andrew Beattie de la Universitatea Macquarie din apropierea Sydney a declarat pentru AFP că numărul animalelor decedate la nivel naţional ar putea fi de câteva miliarde ''dacă sunt luate în considerare mamifere, păsări, reptile şi amfibieni şi dacă sunt incluse insecte mari precum fluturii''.

HotNews.roFoto: Hotnews

De la debutul incendiilor violente, în luna septembrie, cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa şi o suprafaţă de două ori cât cea a Belgiei a fost mistuită de flăcări.

Ecologiștii se tem că numărul animalelor mistuite de foc este în creștere, în condițiile în care statul Victoria și New South Wales se confruntă în aceste zile cu incendii violente, care au ucis mai multe persoane, în timp ce alte câteva mii au rămas fără locuințe.

În această dimineață, peste 130 de incendii au făcut ravagii în Victoria și în New South Wales, unde au ars milioane de hectare de parc național.

Scene înspăimântătoare cu canguri care fug din calea focului sau cu corpuri carbonizate ale unor koala au fost surprinse în imagini. De asemenea, imagini emoționante cu exemplare de koala însetate care beau apă din sticlele pompierilor sau cu canguri cuprinşi de panică în mijlocul flăcărilor au făcut înconjurul lumii, aminteşte AFP.

Koala este una dintre cele mai afectate specii, deoarece se mișcă lent și mănâncă doar frunze din arbuștii de eucalipt, extrem de inflamabili. Specialiștii estimează că până la 8.000 de koala - o treime din întreaga populație din această specie de mamifere din jumătatea de nord a coastei statului New South Wales - au murit în mai puțin de patru luni, în incendiile violente.

Fauna va avea nevoie de câteva decenii pentru a-şi reveni după incendiile de vegetaţie care continuă să devasteze continentul, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Această criză a evidenţiat schimbările climatice responsabile, potrivit oamenilor de ştiinţă, de acest sezon de incendii mai intens și mai lung ca niciodată. Guvernul australian a fost arătat cu degetul, fiind acuzat că nu a răspuns corespunzător la această criză şi nu a luat măsurile necesare în ceea ce priveşte mediul.

Un studiu realizat de Universitatea din Sydney estimează că în statul New South Wales, cel mai afectat de aceste incendii de vegetaţie, 480 de milioane de animale au murit începând din septembrie. Aceste cifre sunt foarte ''prudente'', au subliniat autorii studiului într-un comunicat emis vineri, iar bilanţul deceselor ar putea fi ''considerabil mai mare''.

Pentru a ajunge la această cifră, cercetătorii au analizat estimările privind densitatea populaţiei acestor mamifere din zonele devastate de incendii. Cifra include mamifere, păsări şi reptile, dar nu şi insecte, lilieci sau broaşte. Numărul animalelor care au pierit ''este probabil mult mai mare de 480 de milioane'', se arată în comunicat.

"Fauna sălbatică din New South Wales este grav ameninţată şi suferă sub presiune crescândă a unei serii de ameninţări, în special defrişarea terenurilor şi schimbările climatice", notează specialiştii.

Profesor Andrew Beattie de la Universitatea Macquarie din apropierea Sydney a declarat pentru AFP că numărul animalelor decedate la nivel naţional ar putea fi de câteva miliarde ''dacă sunt luate în considerare mamifere, păsări, reptile şi amfibieni şi dacă sunt incluse insecte mari precum fluturii''.

''Putem fi aproape siguri că în zonele mari devastate de aceste vaste incendii majoritatea animalelor sălbatice vor fi moarte'', a declarat profesorul de biologie. ''Flora şi fauna vor dispărea, printre acestea numărându-se vieţuitoare din lanţul trofic cel mai mare, la care oamenii de multe ori nu se gândesc", a spus el.

Reacţie lamentabil de lentă

Înainte de izbucnirea acestor incendii de vegetaţie, numărul exemplarelor de koala din New South Wales şi Queensland a scăzut cu 42% între anii 1990 şi 2010, potrivit comitetului ştiinţific federal pentru specii pe cale de dispariţie. Situaţia disperată a acestor marsupiale a fost prezentată în Parlamentul australian.

"Incendiile au ars atât de puternic şi atât de rapid încât a existat o mortalitate semnificativă a animalelor din copaci, însă aceasta este zona în continuare afectată de incendii şi probabil că nu vom găsi niciodată cadavrele", a spus în faţa parlamentarilor Mark Graham, ecologist în cadrul Consiliului pentru Conservarea Naturii.

Studii anterioare au demonstrat că incendiile nu se propagă uniform - unele zone rămân neafectate, chiar dacă se află în apropiere, altele sunt complet devastate. "În aceste zone care au rămas intacte sau care au avut cel mai puţin de suferit fauna poate fi găsită, dacă reuşeşte să ajungă la ele", a explicat Beattie pentru AFP.

Dând dovadă de puţin optimism, el consideră că, dacă rămân suficiente zone neatinse de incendii, pădurile se vor regenera în timp. Pentru aceasta însă, condiţiile trebuie să se îmbunătăţească rapid.

Întrebat despre o posibilă speranţă de repopulare cu faună sălbatică a zonelor cele mai afectate, profesorul estimează că acest lucru depinde de factori precum precipitaţiile, clima şi exploatarea forestieră. Potrivit spuselor sale, o revenire la normal ar putea dura până la 40 de ani.

Reacţia, în special din partea guvernului federal, a fost ''în mod lamentabil lentă, iar atitudinea lor este încă lamentabil de dezinvoltă'', a declarat profesorul. ''Este vorba despre responsabili politici la nivel federal care au foarte puţine cunoştinţe despre mediu şi, prin urmare, nu au perceput catastrofele care urmau", a precizat el.