Membrii unei comunităţi din Noua Zeelandă care tricotează căciuli în scop caritabil au văzut cum le cresc vânzările peste noapte, după ce Archie, fiul prințului Harry, a apărut într-o fotografie de Anul Nou purtând pe cap una dintre căciulile realizate de ei, relatează BBC.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru a marca Anul Nou, ducii de Sussex, aflaţi în vacanţă în Canada, au publicat pe contul lor de pe Instagram o fotografie Archie purtând o căciulă tricotată de comunitate.

În doar câteva zile, compania Make Give Live a primit de peste zece ori mai multe comenzi decât primește în mod normal într-o lună întreagă.

Co-fondatorul grupului a spus că fotografia a venit ”ca o surpriză totală”.

”Nu am crezut că se va întâmpla acest lucru”, a spus Becky Smith pentru BBC, adăugând că și-a dat seama că unul dintre produsele lor a fost purtat de către unul dintre membrii Casei Regale abia după ce un membru al grupului de tricotat i-a arătat fotografia.

Make Give Live a primit aproximativ 450 de comenzi de când a fost postată fotografia, în timp ce ”într-o lună foarte bună” grupul vinde aproximativ 45 de căciuli, a spus Smith.

Smith a spus că vânzările uriașe ar ajuta organizația să creeze mai multe grupuri de tricotaj și să ofere mai multe căciuli celor care au nevoie, dar nu își permit.

Ducesa de Sussex ar fi primit o căciulă pentru bebelușul ei în 2018, când aceasta a vizitat Noua Zeelandă, dar Meghan a cumpărat apoi încă două.