Statele Unite au impus joi sancțiuni asupra ministrului Apărării cubanez, acuzându-l de încălcări ale drepturilor omului și de susținerea guvernului socialist venezuelean al lui Nicolas Maduro, a anunțat Secretarul de Stat American, Mike Pompeo, potrivit Reuters.

Mike PompeoFoto: Flickr/ Gage Skidmore

Washingtonul a decis să impună sancțiuni asupra lui Leopold Cintra Frias, ministrul Apărării cubanez, și asupra familiei sale, în cea mai recentă acțiune de penalizare a regimului de la Havana pentru susținerea acordată lui Maduro.

Sancțiunile îi interzic lui Cintra, acuzat de torturarea și aplicarea de „tratamente crude, inumane și degradante” venezuelenilor anti Maduro, și copiilor săi, să intre în Statele Unite.

„Ca ministru al Forțelor Armate Revoluționare Cubaneze Cintra Frias poartă răspunderea acțiunilor Cubei de a consolida regimul fostului președinte Maduro în Venezuela”, a declarat Secretarul de Stat american.

„Dezmembrarea democrației din Venezuela prin terorizarea cetățenilor săi este unul din obiectivele Armatei Revoluționare și ale regimului de la Havana”, a adăugat acesta.