Pe parcursul ultimilor 20 de ani Rusia și-a adus o contribuție substanțială la formarea și dezvoltarea instituțiilor lumii multipolare, confirmând în politica internațională principiile realei egalității în drepturi între diferitele țări, consideră politicienii și experții intervievați de RIA Novosti. După cum au afirmat aceștia, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost nevoit să ducă o politică fermă în ceea ce privește Occidentul, care refuza să considere Rusia un partener egal, și a demonstrat ineficiența şi contraproductivitatea politicii de sancțiuni în condițiile actuale, potrivit Rador care citează Ria Novosti.

Vladimir PutinFoto: en.kremlin.ru

În opinia președintelui Comitetului Internațional al Consiliului Federației, Konstantin Kosaciov, politica externă dusă de Putin în ultimii 20 de ani a schimbat nu doar rolul Rusiei în lume, ci și lumea însăși. Kosaciov remarcă faptul că nu a existat o evoluție a punctelor de vedere ale președintelui Federației Ruse în legătură cu unele obiective și principii ale politicii externe a Rusiei, așa cum se interpretează uneori.

După cum a afirmat Serghei Bespalov, colaborator științific al Institutului de Științe Sociale din cadrul Academiei pentru Economie Națională și serviciul de stat de pe lângă Președinţia Federației Ruse (RANHiGS), cotitura care s-a petrecut în politica externă a Rusiei în timpul prezidențiatului lui Putin s-a remarcat deja pe vremea guvernului aflat sub conducerea lui Evgheni Primakov. În primii ani de mandat prezidențial Putin a făcut încercări de a normaliza legăturile cu Occidentul și în special cu SUA.

Rusia a fost în mare măsură, silită să aplice față de Occident o politică mai dură, a arătat Bespalov. Trăsătura distinctivă a politicii externe a lui Putin a constituit-o faptul că liderul rus nu a încercat niciodată să aibă legături de prietenie cu o țară împotriva alteia, a apreciat Bespalov. În asta constă singularitatea politicii externe rusești, care nu este îndreptată nici împotriva SUA şi nici a UE, a mai arătat expertul.

Același punct de vedere îl are și directorul general al Centrului pentru informare politică, Aleksei Muhin. Potrivit acestuia, lumea occidentală i-a arătat cu rigiditate Rusiei locul pe lista țărilor lumii a treia și a făcut totul pentru ca Rusia să se simtă extrem de neconfortabil. În opinia lui Muhin, ca urmare a presiunii Occidentului exercitate prin intermediul sancțiunilor, Rusia a reușit să facă un viraj spre Orient și să-şi consolideze relațiile cu China și India, revizuindu-şi totodată şi relaţiile cu Japonia.

În opinia lui Kosaciov, breșa realizată în Orientul Mijlociu constituie cel mai impresionant succes al politicii externe duse de Putin.