Libia, care din 2011 e nevoită să trăiască cu un război civil intermitent, este acum pe punctul de a i se alătura Siriei în calitate de teatru al unui conflict multinațional major. Joia trecută președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a anunțat că va cere parlamentului său chiar săptămâna aceasta să aprobe detașarea de trupe turcești în Libia pentru a apăra guvernul de la Tripoli. Intervenția este o replică la apariția a peste 1.000 de mercenari ruși în rândurile rebelilor care asediază capitala - un aspect care a produs schimbări pe linia frontului pentru prima dată în ultimele luni, scrie Washington Post, citat de Rador.
Insurecția condusă de potentatul militar Khalifa Haftar este susținută cu resurse generoase și de Egipt, Emiratele Arabe Unite, Franța și Iordania, conform unui raport recent al ONU. Qatar s-a alăturat Turciei, susținând Guvernul de Acord Național (GNA) recunoscut de ONU. Ambele tabere sunt acum echipate cu flote de drone care au provocat pierderi masive printre civili. Escaladarea luptelor ar putea declanșa un nou val de refugiați către Europa și ar putea permite unei mișcări libiene afiliate la ISIS să câștige teren.
Toate acestea se întâmplă în parte și pentru că SUA nu și-au exercitat influența asupra combatanților și a aliaților lor externi. Din contră, administrația Trump a transmis semnale mixte. Formal, ea susține guvernul de la Tripoli, însă în aprilie președintele Trump a acceptat o convorbire telefonică cu dl Haftar, care a locuit cândva în SUA, și și-a exprimat sprijinul pentru cauza lui.
Ceva mai recent, administrația a obiectat la intervenția rusească și a încercat să-i convingă atât pe dl Haftar cât și guvernul lui Vladimir Putin să consimtă la un acord negociat. Însă joi, dl Trump a discutat despre Libia cu dictatorul egiptean Abdel Fatah al-Sissi, unul dintre cei mai mari susținători ai lui Haftar. Un comunicat ambiguu al Casei Albe a afirmat apoi că ei doi „au respins exploatarea străină și au convenit că părțile trebuie să ia măsuri urgente pentru a încheia conflictul înainte ca libienii să piardă controlul în favoarea unor actori străini”.
Nu prea încape îndoială că actorul străin față de care obiectează Egiptul este Turcia. Guvernul islamist al dlui Erdoğan este văzut la Cairo drept un susținător al forțelor islamiste libiene; dl Haftar, din contră, aspiră să ajungă un dictator secular, ca dl Sissi. În realitate, după cum explica recent Sudarsan Raghavan în acest ziar, islamiști luptă în ambele tabere, iar influența lor este limitată.
Haosul din Libia a început după ce SUA s-au alăturat aliaților lor europeni în încercarea de a-l răsturna pe dictatorul Muammar Gaddafi în 2011, după care nu au făcut nici un efort serios pentru a stabiliza țara. Ani de mediere migăloasă a ONU au produs în cele din urmă GNA dintr-un amalgam de grupuri aflate în competiție. Însă dintr-o bază din estul Libiei, dl Haftar a stricat socotelile ONU, ajutat de sponsorii săi străini.
Rusia a jucat un rol deosebit de negativ. Dl Putin, care obiectase vehement față de răsturnarea regimului Gaddafi, ar vrea să restaureze influența Moscovei în țară, cam cum a făcut-o în Siria. Mercenarii care luptă pentru dl Haftar aparțin teoretic unei companii private, Wagner Group, însă ei fac jocul Kremlinului. Congresul lucrează la legi pentru sancționarea Rusiei ca urmare a amestecului ei în Libia; dacă administrația Trump vrea cu adevărat să forțeze o soluție diplomatică, atunci va avea nevoie de astfel de instrumente.
3
1
