Opozantul rus Alexei Navalnîi, care a fost reținut joi în urma unor percheziții la sediul organizației sale anticorupție, a fost eliberat, transmite AFP.

Aleksei NavalnîiFoto: Wikipedia

UPDATE Alexei Navalnîi a fost eliberat la scurt timp după ce a fost reținut. „Este liber, nu a fost arestat”, a declarat pentru AFP Kira Iarmych, purtătoare de cuvânt al opozantului.

Cu puțin timp înainte, Navalnîi a postat pe Facebook un videoclip cu momentul în care forțele de intervenție au ajuns la sediu.

Principalul opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a acuzat miercuri autoritățile că i-au "răpit" unul dintre colaboratori, care a fost arestat după o percheziție și a fost trimis imediat în Arctica, pentru satisfacerea stagiului militar.

"Au spart ușa lui Ruslan Șaveddinov, l-au răpit, l-au pus imediat într-un avion și l-au trimis undeva în Arhangelsk", a scris marți Navalnîi pe Twitter, însoțit de o înregistrare video care arată un tânăr băgat într-un microbuz, noaptea, într-un peisaj înzăpezit și însoțit de bărbați în uniformă.