Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a declarat miercuri că legile referitoare la securitatea naţională şi la relaţiile cu Beijingul trebuie să fie modificate urgent pentru a completa o „plasă de siguranţă a democraţiei” înaintea alegerilor prevăzute pentru 11 ianuarie, informează agenția DPA, preluată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Tsai Ing-wen a amintit că Australia şi Regatul Unit au elaborat sau au actualizat legi menite a combate influenţa chineză sau a contracara ameninţările din partea unor potenţiale state ostile şi a subliniat că Taipeiul trebuie să adopte măsuri similare.

„În comparaţie cu acele ţări, Taiwanul se confruntă cu diverse ameninţări direct din partea Chinei”, a spus Tsai Ing-wen (63 de ani), care este candidata Partidului Democrat Progresist (DPP) la scrutinul prezidenţial.

DPP, care deţine o majoritate în parlamentul taiwanez, a promis că va adopta până la 31 decembrie proiectul de lege anti-infiltrare, ceea ce i-a atras critici din partea adversarilor politici, printre care Partidul Naţionalist (KMT) şi Partidul Întâi Poporul (PFP, conservator).

Într-o intervenţie televizată, James Soong (77 de ani), candidatul PFP la prezidenţiale, a spus că o asemenea lege i-ar face susceptibili de pedepse pe cei aproximativ 2 milioane de oameni de afaceri taiwanezi care lucrează în China.

Primarul oraşului taiwanez Kaohsiung, Han Kuo-yu (62 de ani), candidatul KMT, a afirmat că ţinând cont de interesele economice Taipeiul nu ar trebui să renunţe la oportunităţile de afaceri în China, ce reprezintă 40% din piaţa de export a Taiwanului.

Taiwanul are propriul guvern începând din anul 1949. China consideră insula autoguvernată drept parte a teritoriului său.