UE și-a fixat trei obiective pentru a ajunge până la sfârșitul anului viitor la un acord privind viitoarea sa relație cu Regatul Unit după plecarea acestuia din Uniune, a arătat negociatorul său, Michel Barnier, potrivit Le Vif, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Să ne înțelegem și să ratificăm o relație post-Brexit până la sfârșitul lui 2020, așa cum cere prim-ministrul britanic, Boris Johnson, “va fi o imensă provocare. Dar vom face tot posibilul, chiar dacă nu vom putea realiza tot”, afirmă el într-un articol pe site-ul web Project Syndicate.

Cele două părți nu vor avea decât 11 luni să se înțeleagă după plecarea Marii Britanii din UE pe 31 ianuarie. Boris Johnson refuză să ceară o prelungire dincolo de 2020.

Dl Barnier are trei obiective, pe care le numește “hotărîri de Anul Nou” pentru viitoarele negocieri.

Pe chestiunile internationale, “Uniunea Europeană va continua să se angajeze în mod pozitiv împreună cu Regatul Unit, atât la nivel bilateral cât și în forumuri mondiale precum Națiunile Unite, Organizația Mondială a Comerțului și G20”, a dat el asigurări.

Securitatea va fi mai problematica, deoarece “același grad de cooperare pentru partajarea datelor nu este pur și simplu posibil cu o țară terță care se află în afara spațiului Schengen”, a avertizat el. “Lupta împotriva terorismului, atacurilor cibernetice și altor tentative de a submina democrațiile noastre va cere un efort comun”.

În sfârșit, “orice acord de liber-schimb trebuie să prevadă reguli echitabile în materie de norme, de ajutoare de stat și de chestiuni fiscale”, a insistat el. “Dacă realizăm aceste trei obiective, vom fi obținut cel mai mare folos din anul următor”, a subliniat el.

Ultimul punct va fi dificil. Vineri, Boris Johnson a declarat că un acord comercial “ambițios” va fi încheiat “fără aliniere la regulile UE, ci mai curând cu un control asupra propriilor noastre legi și a unor relații strânse și amicale”.

Această declarație îngrijorează Bruxellesul, deoarece ea semnifică că el ar putea să facă din Marea Britanie un nou Singapore, încercând să vândă mărfuri în UE cu un preț mai mic coborând nivelul normelor care îi protejează pe muncitori, consumatori și mediu.

Michel Barnier a avertizat că doar un simplu acord comercial va putea fi încheiat până la sfârșitul lui 2020 și că el va trebui “foarte probabil să fie lărgit în anii viitori” la alte sectoare, portivit acestui articol.