Mister în jurul unui băiat găsit în casa unui pedofil, la doi ani după ce dispăruse fără urmă
Un băiat în vârstă de 15 ani care dispăruse în urmă cu doi ani a fost găsit din întâmplare de poliția din Germania cu ocazia unor percheziții în casa unui bărbat suspectat că distribuie materiale pornografice cu copii, notează AFP. Băiatul a fost descoperit ascuns în dulapul din casa suspectului în vârstă de 44 de ani.
Cazul aduce aminte de cel al Natașei Kampusch, o adolescentă din Austria care a fost sechestrată vreme de opt ani înainte de a scăpa în 2006.
Poliția susține însă că niciun element nu arată că băiatul a fost ținut contra voinței lui, în vreme ce mama sa reclamă că a fost manipulat.
Tânărul a dispărut în iunie 2017 după ce a părăsit un centru pentru adolescenți unde trăia după moartea tatălui său, în urma căreia nu reușise să-și revină.
El se află acum sub supravegherea medicilor.
Numeroase întrebări rămân însă fără răspuns în acest caz calificat de presa germană drept „un miracol de Crăciun”. Cum a ajuns băiatul în acel apartament și a avut sau nu posibilitatea să-l părăsească?
„Bărbatul cu care l-au găsit trebuie să-l fi manipulat” a declarat pentru Bild mama sa, adăugând că se teme „să nu înnebunească gândindu-se la ce ar fi putut să-i facă”.
Suspectul în casa căruia a fost găsit băiatul fusese condamnat în 2018 pentru deținere de pornografie infantilă. El a fost reținut în acest weekend.
