Prințul Filip, soțul Reginei Elisabeta a II-a, a fost spitalizat vineri ”ca măsură de precauție”, cu câteva zile înainte de Crăciun, din cauza problemelor de sănătate preexistente, a anunțat vineri Palatul Buckingham, relatează AFP.

Regina Elisabeta a II-a, alaturi de printul PhilipFoto: Agerpres/AP

Ducele de Edinburgh, în vârstă de 98 de ani, a călătorit vineri dimineață din Norfolk (estul Angliei), unde familia regală își petrece în mod tradițional Crăciunul în rezidența Sandringham, la Spitalul Edward VII din Londra.

”Este tratat sub observație din cauza problemelor de sănătate preexistente”, a spus Palatul într-un comunicat, evocând ”o măsură de precauție luată la sfatul medicilor” prințului.

Este o spitalizare planificată și prințul nu a fost transportat cu ambulanța, potrivit agenției de presă britanică Press Association.

Potrivit știrilor din mass-media britanică, acesta a intrat mergând în spital și este așteptat să stea acolo ”câteva zile”, fără să fie specificat dacă se va întoarce la Sandringham pentru Crăciun, după un an dificil pentru familia regală.

Spitalizarea nu a împiedicat-o pe regină să facă o călătorie spre Sandringham din Londra, unde joi a citit programul guvernului Boris Johnson în fața Parlamentului.

Televiziunile au arătat-o coborând din tren într-un palton roz pal, printre alți pasageri, la stația King's Lynn station.

Prințul Filip s-a retras în august 2017, după ce a participat la peste 22.000 evenimente publice oficiale de la ascensiunea soției sale la tron în 1952. Cu toate acestea, nu s-a retras complet din viața publică și continuă să o ”acompanieze pe Regină, când vrea el, pentru anumite apariții publice.

În iunie 2017, Prințul Filip a fost spitalizat pentru două nopți pentru a-și trata ”o infecție legată de o patologie existentă”.

În luna ianuarie, acesta a avut un accident spectaculos de mașină când Land Roverul său a lovit un alt autovehicul. Fără să fie rănit, acesta a renunțat la carnetul de șofer.