Papa Francisc schimbă marți modul în care Biserica Romano-Catolică se ocupă de cazurile de abuz sexual asupra minorilor, abrogând regula ”confidențialității pontificale” care le-a acoperit până acum, relatează Reuters. De asemenea, a crescut vârsta până la care constituie infracțiune de pornografie cu copii, sub legea Bisericii, la imagini cu oricine care are sub 18 ani.

Papa Francisc la plecareFoto: Agerpres

Papa, care a făcut din lupta împotriva agresiunilor sexuale comise de Biserica Catolică o prioritate a pontificatului său, a făcut un nou pas în acest sens, eliminând ambiguitatea cu privire la scopul ”secretului pontifical”, relatează AFP.

Instrucțiunile semnate de papă vizează să ”specifice gradul de confidențialitate cu care trebuie să fie administrate informațiile și plângerile cu privire la abuzurile sexuale” comise de către oamenii religioși, explică arhiepiscopul Juan Ignacio Arrieta.

Giuseppe Dalla Torre afirmă că ”Papa Francis abolește confidențialitatea pontificală pentru cazurile de abuz sexual”.

Confidențialitatea pontificală, numit uneori secretul Papei, este o regulă de confidențialitate care protejează informații sensibile legate de guvernarea Bisericii universale, potrivit definiției de pe site-ul Forumul Catolic.

Două documente ce vizează cazuri de abuzuri sexuale care au fost raportate de mulți ani în numeroase țări au fost emise marți de Papa Francisc. Acestea fac referire inclusiv la raportarea unor suspiciuni de abuz sexual autorităților civile, atunci când legea impune acest lucru.

Documentele interzic de asemenea impunerea obligației de tăcere a celor care raportează abuzul sexual sau care acuză că au fost victime.

Ridicarea ”confidențialității pontificale” în cazurile investigațiilor de abuz sexual a fost o cerere a liderilor Bisericii la un summit pe abuz sexual desfășurat la Vatican în februarie.

Unul dintre documente crește de la 14 la 18 ani vârsta la care fotografiile unor persoane pot fi considerate pornografie infantilă.