UPDATE 12.50: Potrivit agențiilor de presă din Rusia, un muncitor este dispărut, iar șase sunt răniți în urma incendiului. (AFP)
Potrivit sursei citate, cel puțin un muncitor este dat dispărut.
Potrivit agenției Ria Novosti, care citează șantierul naval însărcinat cu lucrările, incendiul a izbucnit în cală, unde se efectuau operațiuni de sudură.
Peste 400 de persoane se aflau pe navă când a izbucnit incendiul.
"Numărăm (oamenii), durează, dar nimeni nu a ieșit pe targă până în prezent", a precizat serviciul de presă al șantierului pentru agenția Tass.
Incendiul nu era stins la jumătatea zilei și se întindea pe 600 de metri pătrați, a afirmat o sursă anonimă pentru agenția Interfax.
Lansat în 1990, Amiralul Kuznețov a fost amplasat în ultimii ani în Mediterana, în cadrul intervenției rusești în Siria. Nu a mai suferit reparații majore din 1997.
În octombrie 2018, o macara de 15 metri s-a prăbușit pe puntea portavionului, din cauza unei întreruperi de curent care a oprit pompele și a determinat scufundarea docului plutitor - singurul de acest gen din Rusia - la care nava era amarată.
În ultimii zece ani, trei incendii au izbucnit pe submarine rusești la care se efectuatu lucrări de reparații. Experții au invocat nerespectarea recurentă a normelor de securitate pe șantierele navale rusești.
14 marinari au murit în iulie 2019 în urma unui incendiu la bordul unui submarin de cercetare al unei unități de elită a Marinei ruse, în timp ce efectua o misiune de antrenament în Marea Barents.
Aici "artistul " toarna aur pe subiect de zici ca i in targ la Faurei
https://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2019/12/11/5df0e7295163ec4271eac1e5/627x0.jpg
De curiozitate la ce i foloseste duamnei Krakaeva un astfel de diform cu gheare
https://pbs.twimg.com/media/DOvPxbJWsAA_yBN.jpg
Tine partile componente impreuna:):)
Partea buna este ca cenusa va fi folosita de armata ca balast.
I-am zis Mazetei sa fie mai atent cu cantitatile. Ma refer la vodka. A bagat mai mult carbune in focar dupa ce a citit articolul de ieri despre avioanele F 16.
https://www.rt.com/russia/475662-admiral-kuznetsov-aircraft-carrier-fire/video/5df21e3485f5402f7b7057f1