Noile falii politice din Europa în curs de dezvoltare sunt aceleași ca în Europa de Vest - iar acesta e un semn bun

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 11 decembrie 2019, 3:31 Actualitate | Internaţional


Instalatorul polonez
Foto: Wikimedia Commons
Clișeele despre Europa Centrală și de Est (ECE) sunt atât de abundente în presă ca și glumele în discursurile lui Boris Johnson. Și dacă repertoriul lor le-ar putea părea repetitiv unora, în realitate temele lor evoluează în timp. Astfel, imaginea instalatorului polonez care invadează Europa de Vest și le scade salariile occidentalilor care trudesc din greu, deși încă larg răspândită în mare parte a populațiilor franceză și britanică, și-a cedat locul în presă cel puțin unui alt stereotip depreciativ - populistul nativist central-european, scrie Emerging Europe, citat de Rador.

Pentru mulți cititori ai publicațiilor Guardian, El País sau ai lui Valeurs Actuelles din Franța, situat ceva mai la dreapta, populistul central-european a devenit o trăsătură definitorie a regiunii în articolele care se referă la ea, indiferent dacă e prezentat într-o lumină bună sau rea: în ziarele de centru-stânga populistul de tip Orbán a devenit un soi de sperietoare agitată pentru a-i mobiliza pe „progresiști” împotriva inamicului comun; în cele de dreapta, același personaj (întotdeauna central sau est-european) a fost înfățișat ca un erou mesianic sosit din Orient pentru a salva Occidentul. În ambele cazuri rezultatul a fost catastrofal pentru imaginea Europei în curs de dezvoltare, acum văzută (eronat) ca fiind nu numai săracă și fără viitor, ci și un cămin al bigoților și/sau al sfinților - în condițiile în care nici unii nici alții nu există în regiune, după cum o știe bine orice cinic.

Există, desigur, și un sâmbure de adevăr în acest clișeu - cum se întâmplă cu multe stereotipuri. E adevărat că Europa în curs de dezvoltare a produs (sau a convertit din altceva) un număr de lideri populiști în ultimii 15 ani, iar din perspectivă electorală se poate spune că au fost destul de eficienți. Fără măcar a încerca să mergem și mai la est, în Rusia lui Vladimir Putin, numele lui Viktor Orbán și Jarosław Kaczynski îi vin adesea în minte analistului occidental, alături de cele ale lui Andrej Babiš, Milorad Dodik, Liviu Dragnea ori Boris Kollár, atunci când discută despre regiune - și sunt foarte des asociate fie cu corupția, fie cu naționalismul/conservatorismul radical (care, în mintea destul de multor „progresiști” sunt unul și același lucru). Cu alte cuvinte, dacă ECE deja trebuia să îndure asocierea cu culoarea gri încă de la căderea Zidului Berlinului, acum trebuie să se descurce și cu nuanțe suplimentare specifice de maro.

Însă această poziționare este greșită, după cum ne-o demonstrează experiențele din ultimii 10 ani de ambele părți ale fostei Cortine de Fier. În primul rând, Vestul a dovedit în ultimii câțiva ani că este departe de a fi imun la populismul de dreapta (după cum o arată ascensiunea impresionantă a lui Marine Le Pen, Alternativ für Deutschland ori a partidului Lega al lui Matteo Salvini, pentru a lua numai câteva exemple continentale), iar unele dintre țările lui au trebuit să facă față unei alte varietăți populiste, de stânga, care practic este absentă din punct de vedere politic în Est. În al doilea rând, a-i așeza pe Jarosław Kaczynski și Marian Kotleba în aceeași tagmă nu are sens din punct de vedere ideologic: conservatorismul, chiar și în formele sale mai radicale, e complet diferit de fascismul fățiș. Dacă nici n-ai putea îndrăzni să faci acest gen de analogie ideologică între Partidul Social Democrat din România al lui Liviu Dragnea și Fidesz-ul populist-conservator, ar fi o greșeală să o faci cu alte partide care adesea au chiar și mai puțin în comun (inclusiv în politica internațională) decât s-ar putea crede.

Reducerea Europei în curs de dezvoltare la populism și atât ar fi la fel de incorectă. După cum a demonstrat anul 2019, regiunea este tot atât de capabilă (dacă nu cumva și mai capabilă) ca Franța, Grecia sau Spania să producă lideri de centru în măsură să redeseneze harta politică a țării lor: victoriile electorale ale lui Zuzana Čaputová în Slovacia și Volodymyr Zelensky în Ucraina sau impresionanta realegere a lui Klaus Iohannis drept președinte al României sunt toate indicii că Europa în curs de dezvoltare se poate mișca destul de rapid și poate alege campioni care să înfrunte înseși acele trăsături asociate populismului în Europa Centrală: naționalism, corupție sau domnia majorității.

Adevărul este că nu ar trebui să divizăm politica europeană „vestică” și „estică” într-o manieră atât de tranșantă. Realitatea nu este doar mai complexă, ci și mult mai unificatoare pentru Europa. Întrucât convulsiile și reconfigurările de peisaje politice prin care am trecut în ultimul deceniu nu numai că le sunt comune ambelor regiuni, dar sunt și rezultatul unei reorientări mai ample a electoratelor noastre din Vest, acea „Mare Schimbare de Clasă” pe care am descris-o în ultima mea carte, publicată de Routledge.

Indiferent dacă privim din perspectiva Europei de Vest, Centrale, de Sud ori de Est (sau chiar și din cea a Americii de Nord), realitatea este aceea că dezbaterea noastră publică a fost acum redefinită de patru clase sociale „dominante”, care ne redefinesc în prezent și liniile de fractură politică: clasa urbană și liberală creativă (aflată în spatele ascensiunii lui Justin Trudeau și Emmanuel Macron, dar și a Slovaciei Progresiste și Uniunii Salvați România), clasa mijlocie din suburbii (al cărei sprijin s-a îndreptat spre conservatorii britanici și americani, dar și spre formațiunile SaS și KDH din Slovacia), Noua Minoritate - compusă dintr-o mare parte a clasei muncitoare albe - aflată în spatele forței electorale a Adunării Naționale din Franța și, până recent, a social-democraților din România și a PiS din Polonia, și „milenialii” a căror apariție în rândurile electoratului a corespuns cu mișcările anti-austeritate din sudul Europei și cu revigorarea socialismului în anglosferă, dar și cu deșteptarea timidă a stângii poloneze și posibila ascensiune a Momentum în Ungaria.

Desigur, oferta și cererea sunt două lucruri complet diferite, iar aspirațiile fiecărui grup (care uneori variază în funcție de așezarea geografică) sunt exprimate în moduri diferite de către politicieni, cu programe uneori foarte diferite și cu rezultate diferite. Dar realitatea este aceea că politica din ECE, în esența ei, nu mai este atât de diferită de politica franceză, britanică sau americană. Fapt care în mod evident nu ar trebui să ne distragă atenția de la problemele specifice cu care se confruntă regiunea, însă ar trebui să ne încurajeze să nu mai privim aceste țări ca fiind unele „îndepărtate, despre care cunoaștem puțin”, pentru a folosi celebra descriere de către Chamberlain a Cehoslovaciei în 1938, și să le vedem drept o parte indivizibilă a ceea ce înseamnă nu doar Europa, ci Occidentul.
Articol de Thibault Muzergues (director de programe pentru Europa la Institutul Internațional Republican)
https://emerging-europe.com/voices/emerging-europes-new-political-fault-lines-are-the-same-as-those-in-western-europe-and-this-is-a-good-sign/






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















426 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by