Donald Trump devine al treilea președinte american care va fi pus sub acuzare, pentru abuz de putere și obstrucționarea Congresului / Cel mai probabil, Trump va fi achitat de Senat

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 10 decembrie 2019, 17:21 Actualitate | Internaţional


Donald Trump
Foto: Flickr/ The White House
Democrații au reținut marți două capete de acuzare împotriva lui Donald Trump în procedura de destituire care îl vizează pe președintele american: abuz de putere și obstrucționarea Congresului, scrie AFP.

În momentul în care aceste capete de acuzare vor fi adoptate în plen, săptămâna viitoare, în Camera Reprezentanților, unde democrații au majoritate, Donald Trump va deveni al treilea președinte din istorie care va fi pus sub acuzare de Congresul american.

Cel mai probabil, însă, acesta nu va fi destituit, deoarece în Senat, care este însărcinat cu judecarea, este dominat de republicani.

Donald Trump susține că nu a greșit cu nimic și acuză o "mascaradă" fabricată de democrații incapabili, potrivit președintelui, să-l învingă la urne.

"A pune sub acuzare un președinte care a dovedit prin rezultatele sale, inclusiv generând fără îndoială cea mai solidă economie din istoria acestei țări, că a avut una dintre cele mai fructuoase președinții din istorie și, mai important, care nu a făcut NIMIC rău, este pură nebunie politică", a scris marți pe Twitter Donald Trump, înainte de acest anunț.

Democrații au deschis o procedură de destituire împotriva lui Donald Trump după ce au aflat că a cerut Ucrainei să-l ancheteze pe Joe Biden, unul dintre democrații bine plasați pentru a-l înfrunta la prezidențialele din 2020.

Opoziția îl acuză că a abuzat de funcția sa în scopuri personale, în special prin înghețarea unui ajutor militar esențial pentru această țară în conflict armat cu Rusia.

Democrații îi reproșează și că a refuzat să coopereze în această anchetă.

Considerând ancheta "neconstituțională", Casa Albă a cerut mai multor consilieri ai președintelui să nu se prezinte la audierile din Congres și să nu transmită documente.

Având în vedere raportul de forțe din Camera Reprezentanților, Donald Trump este aproape sigur că va fi pus sub acuzare - "impeachment" în engleză - cel mai probabil înainte de Crăciun.

Înaintea sa, doar președinții Andrew Johnson, în 1868, și Bill Clinton, în 1998, s-au confruntat cu acest "impeachment", în condițiile în care republicanul Nixon a demisionat înainte de vot.

Cei doi au fost ulterior achitați de Senat, însărcinat, potrivit Constituției, cu judecarea președinților, cu o majoritate de două treimi.

Ca și ei, Donald Trump ar urma să scape de destituire. Republicanii sunt majoritari în Senat și este foarte puțin probabil ca 20 de membri ai partidului să nu-l susțină pe președinte.

Rămâne de văzut dacă acest proces va fi unul rapid, cum doresc unii apropiați ai președintelui, sau dacă Donald Trump se va servi de acest context drept tribună politică.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















4459 vizualizari

  • -1 (7 voturi)    
    Democratii l-ar vrea anchetat pe Biden (Marţi, 10 decembrie 2019, 17:56)

    xolv [utilizator]

    cum a anchetat-o Loretta Lynn pe Hillary in 2015. Cu NUP.
  • -1 (11 voturi)    
    Unicul abuz de putere cel facut de Congres (Marţi, 10 decembrie 2019, 18:22)

    YorkshireTerrier [utilizator]

    La fel s-a intamplat la noi cu suspendarea lui Basescu.
    Au calculat ca au majoritate si incearca sa dea jos un presedinte.
    Atentie, ca votul inca nu a avut loc. Acum doar au fost prezentate acuzatiile (subțirele), dar e foarte posibil ca la votul propriu-zis unii democrati sa nu voteze asa cum vor stangistii din partid.
    Uite ce spune CNN (n-am dat link de la FoxNews, ca sa evit comentariile):
    https://edition.cnn.com/2019/12/07/politics/impeachment-vote-lawmakers/index.html
    Oamenii sunt pozitionati in zona centrala a spectrului politic si se gandesc la sansele de a fi realesi de votantii lor, nu la opinia militantilor de stanga din California sau din New York.
    Chiar daca votul pentru destituire trece de Camera Reprezentantilor, urmeaza procesul din Senat, iar acolo trebuie prezentate probe care ar fi acceptate si la tribunal, nu doar barfe la mana a treia si opinii, asa cum a fost cazul acuzatiilor din camera inferioara.
    • +4 (8 voturi)    
      Pff (Miercuri, 11 decembrie 2019, 0:40)

      Tony_K [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

      Ca politician , Basescu e cu 10 clase peste redneck-ul asta care se crede d-zeu :)
    • +3 (7 voturi)    
      Dupa tine Constitutia SUA e abuziva? (Miercuri, 11 decembrie 2019, 1:55)

      nitro [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

      Ca acolo se prevede impoeachmentul si ce a facut Trump cu Ucraina se incadreaza perfect acolo.

      Probe subtirele zici? Pai toata crema Depratamentului de Stat a dat declaratii care il incrimineaza pe Trump. Expertii in drept invitati in Congres au concluzionat ca faptele lui Trump constituie un abuz clasic de putere.

      Scapa in Senat ca acolo il apara partidul asa cum la noi il apara PSD pe Dragnea.
      • -2 (4 voturi)    
        Bine zici! (Miercuri, 11 decembrie 2019, 10:33)

        YorkshireTerrier [utilizator] i-a raspuns lui nitro

        „toata crema Depratamentului de Stat a dat declaratii care il incrimineaza pe Trump” - exact asta au facut, au dat declaratii despre ce au auzit de la terte persoane sau felul cum au inteles ei chestiunea, dar n-au adus dovezi. Din cauza asta in acuzatiile prezentate nu e mentionat nicaieri vreun quid pro quo. Adica exact „bomba” de la care a inceput toata povestea lipseste...

        Constitutia SUA prevede impeachmentul, dar nu traseaza reguli clare, prin urmare democratii au profitat de majoritatea lor in Camera si au invitat doar martori si experti care sa le sustina ideea. Intamplator trei din patru experti sunt donatori pentru Partidul Democrat. E OK asa? Constitutia nu e abuziva, dar modul in care s-a desfasurat toata ancheta a fost abuziv, exact la fel cum s-a intamplat in Romania la suspendarea lui Basescu pentru „incalcari grave ale Constitutiei”. Care erau incalcarile alea grave si cine defineste termenul „grave”?

        Revenind la impeachmentul american, e foarte posibil sa nu se ajunga in Senat, pentru ca unii democrati din Camera vor vota impotriva sau se vor abtine. Ramane de vazut. Eu cred ca ar fi utila mutarea circului in Senat, unde majoritatea e favorabila lui Trump si unde vor fi invitate sa vorbeasca si alte persoane, ca sa vedem si cealalta versiune a problemei.

        Pe termen lung toata povestea e daunatoare vietii politice, dar cei care au initiat-o sunt democratii si in viitor ei vor culege furtuna.
        • 0 (2 voturi)    
          Declaratiile martorilor sunt dovezi (Miercuri, 11 decembrie 2019, 13:45)

          nitro [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

          Procedura a fost corecta si s-a desfasurat dupa regulile trasate de republicani, adoptate cand aveau majoritate. Termenul grav a fost explicat de expertii constitutionalisti care au depus marturie, abuz in functie, folosirea atributiilor legale pentru folos personal. Este inimaginabil ca un presedinte sa ordone unei puteri straine anchetarea unui cetatean american in lipsa oricaror dovezi.

          Avea la dispozitie procuratura americana dar stia ca in America nu poti sa ordoni anchete politice ca ajungi la puscarie, asa ca a incercat sa scoata castanele din foc cu mana altora.

          A reiesit cat se poate de clar din marturii ca a fost vorba de quid pro quo.

          https://www.youtube.com/watch?v=1Kb4E5jUv2Q


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by