Finlanda: Social-democraţii au ales-o pentru funcţia de premier pe Sanna Marin, ministrul Transporturilor în vârstă de 34 de ani / Va fi cel mai tânăr premier din istoria țării

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 8 decembrie 2019, 21:09 Actualitate | Internaţional


Sanna Marin
Foto: Captura Twitter
Social-democraţii din Finlanda, care conduc o coaliţie guvernamentală formată din cinci partide, au ales-o duminică pe Sanna Marin, ministrul transporturilor în vârstă de 34 de ani, să devină premier săptămâna viitoare, urmând să fie cel mai tânăr prim-ministru din istoria ţării, preluând această funcţie după demisia lui Antti Rinne, informează Reuters, potrivit
Agerpres.

Antti Rinne a demisionat la începutul acestei săptămâni după ce Partidul de Centru, membru al coaliţiei, a spus că îşi retrage sprijinul pentru el din cauza felului în care a gestionat o grevă a poştaşilor.

"Avem multă muncă de făcut pentru a restabili încrederea", a declarat Sanna Marin presei după ce a obţinut la limită votul în rândul membrilor din conducerea partidului.

Pe locul al doilea s-a plasat Antti Lindman, şeful grupului parlamentar al partidului (SDP).

"Avem un program de guvernare comun care ţine coaliţia împreună", a mai spus Sanna Marin.

Coaliţia, care a ajuns la guvernare în urmă cu doar şase luni, a convenit să continue programul după ce Rinne a anunţat că demisionează la cererea Partidului de Centru.

Momentul ales pentru schimbarea conducerii guvernului este neobişnuit pentru Finlanda, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene până la sfârşitul anului, jucând un rol central în eforturile de a stabili viitorul buget al blocului comunitar.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















11396 vizualizari

  • -4 (12 voturi)    
    LOL (Duminică, 8 decembrie 2019, 22:49)

    Nyk1 [utilizator]

    E ca și cum noi am pune-o pe Irina Rimes prim ministru.
    • 0 (0 voturi)    
      Noooo... (Miercuri, 11 decembrie 2019, 0:59)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Noi i-am taiat pe astia. Am pus-o pe Veo prim ministru. Superioara amaratei asteia pe toata linia. Normal, ca doar si Romania e superioara Finlandei.
  • +2 (4 voturi)    
    La ei, da! (Luni, 9 decembrie 2019, 12:46)

    UpNext [utilizator]

    Tanara, draguta si...PSDista. Dar, evident, altfel...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by