Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Moscova vrea să ajungă la o înțelegere, până la sfârșitul anului, pentru prelungirea Acordului Noul START privind armamentul nuclear, relatează site-ul postului France 24, citat de Mediafax.

Arme nucleare B-61Foto: Wikimedia Commons

Liderul de la Kremlin a afirmat că o decizie trebuie luată rapid în cazul acordului care urmează să expire, însă poziția Washingtonului este încă neclară, relatează Reuters.

„Rusia este pregătită să reînoiască Acordul Noul START cât mai curând posibil, până la sfârșitul acestui an”, a declarat Putin.

Recent, Administraţia Vladimir Putin a avertizat că este deja prea târziu pentru Rusia şi Statele Unite să înlocuiască Acordul Noul START, privind controlul armamentului nuclear, care va expira în februarie 2021.

Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), prin care Statele Unite şi Rusia limitează numărul ogivelor nucleare, riscă să nu fie prelungit, în contextul în care Administraţia de la Washington deja a anulat Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF).

Poziţia oficială a Washingtonului este că preşedintele Donald Trump va decide în 2020 dacă acceptă ori nu prelungirea acordului Noul START. Actualul acord Noul START expiră în februarie 2021.