ONU a lansat miercuri un apel umanitar de aproape 29 de miliarde de dolari pentru a veni în ajutorul numărului record de persoane afectate de schimbările climatice şi de înmulţirea conflictelor de lungă durată, relatează AFP şi DPA, preluate de Agerpres.

Saracie in AfricaFoto: Flickr

Un raport intitulat 'Global Humanitarian Overview', făcut public la Geneva, arată că circa 168 de milioane de persoane din întreaga lume vor avea nevoie de un ajutor de urgenţă anul viitor.

Acest număr marchează "un record în epoca modernă", după Al Doilea Război Mondial, a declarat presei secretarul general adjunct al Naţiunilor Unite pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock.

El a explicat că aceste nevoi cresc parţial deoarece "conflictele devin mai lungi şi mai intense".

Lowcock a adăugat că schimbările climatice, cu numeroasele inundaţii şi secete pe care le aduc acestea, amplifică de asemenea povara umanitară.

"Adevărul dur este că anul 2020 va fi dificil pentru milioane de persoane", a recunoscut el.

Printre cele 168 de milioane de persoane care ar urma să aibă nevoie de asistenţă anul viitor, apelul de fonduri de 28,8 miliarde de dolari va avea ca ţintă în special cele 109 milioane de persoane aflate în cea mai mare dificultate.

Yemenul şi Siria rămân ţările care au cea mai mare nevoie de ajutor şi pentru care ONU prevede să aloce o sumă de peste trei miliarde de dolari. Ele sunt urmate de Republica Democrată Congo, Somalia, Sudanul de Sud şi Sudan.