Ursul polar a fost vopsit cu spray, având însemnele ”T-34” , numele unui tanc rusesc care a făcut istorie în înfrângerea Germaniei naziste. Videoul a apărut pe rețelele de socializare, fiind cel mai probabil filmat într-o zonă Rusiei arctice, conform BBC.

HotNews.roFoto: Hotnews

Experții sunt de părere că, pe lângă că gestul este unul neomenesc, ursul ar putea avea probleme în a vâna, fiind vizibil celorlalte animale. O investigație este în desfășurare pentru a stabili cine sunt autorii și în ce zona s-a întâmplat evenimentul.

Videoul a fost postat pe Facebook de un membru al organizației World Wide Fund for Nature, Sergey Kavry. Acesta a declarat că nu știe niciun detaliu referitor la locația unde s-a întâmplat evenimentul, dar că actul este unul de lipsă totală de respect față de faună. Ofițerul de presă al World Wide Fund for Nature, Daria Buyanova, s-a declarat șocată de cele întâmplate, adăugând că totul este o glumă proastă.

Cercetătorul Anatoly Kochnev este de părere că ursul nu avea cum să fie vopsit dacă nu ar fi fost sedat. Ea aduce argumentul conform căruia caractere scrise sunt de aceeași înălțime, lucru ce ar fi fost imposibil de realizat dacă ursul nu ar fi fost sedat. Ea crede că evenimentul s-a fi produs în zona Novaia Zemlea, unde cercetători ar mai fi sedat urși polari până acum. Aceasta a adăugat că există posibilitatea ca ursul să aibă probleme deoarece vopseaua s-ar putea duce doar în câteva săptămâni.

În februarie, tot în zona Novaia Zemlea, starea de urgență a fost instituită deoarece a fost semnalată prezența a numeroși urși, umblând pe lângă casele oamenilor.