Usman Khan, care a ucis două persoane în atacul de pe London Bridge, vineri, fusese condamnat pentru terorism și eliberat după ce a efectuat aproape jumătate din pedeapsă. Această eliberare a intervenit după ce, în 2008, guvernul laburist din acea vreme a modificat regulile pentru pedepsele prelungite, antrenând astfel automat o eliberare condiționată la jumătatea pedepsei, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Condamnații pot fi supuși unor reguli precum brățara electronică, prezentarea la domiciliu la o anumită oră a serii sau obligația de a se întâlni cu ofițerul de probațiune și riscă reîncarcerarea imediată, dacă încalcă regulile.

Potrivit premierului Boris Johnson, circa 74 de persoane condamnate pentru terorism au beneficiat de o eliberare condiționată, o soluție legislativă care este reexaminată în prezent.

Condamnarea atacatorului

Khan a fost condamnat în ianuarie 2012 pentru pregătire de acte teroriste. Acesta a fost implicat într-un proiect inspirat de al Qaeda pentru pregătirea unei tabere de antrenament în Pakistan și tentativa de a comite un atentat cu bombă care să vizeze Bursa din Londra.

Condamnat la 16 ani de închisoare, a fost eliberat în decembrie 2018, cu obligația de a purta brățară electronică, după mai puțin de șapte ani petrecuți în spatele gratiilor.

Acesta a respectat toate condițiile care îi fuseseră impuse, a declarat sâmbătă seara șeful poliției antiteroriste britanice Neil Basu.

Eliberarea

În 2008, guvernul laburist din acea vreme a modificat regulile pentru pedepsele prelungite, antrenând astfel automat o eliberare la jumătatea pedepsei.

Legislația a fost din nou modificată de coaliția conservatori/liberal-democrați în 2012, aducând la două treimi eliberarea condiționată pentru pedepsele mai mari de 10 ani și implicând acordul unui comitet de evaluare. Această lege nu a retroactivat și nu i s-a aplicat lui Usman Khan, condamnat sub fostul regim juridic.

Și acum ?

Boris Johnson a cerut stoparea totală a eliberărilor anticipate pentru persoanele condamnate pentru terorism.

"Dacă ești condamnat pentru o infracțiune teroristă gravă ar trebui să existe un minim obligatoriu de 14 ani și unii nu ar trebui niciodată eliberați", a declarat el.

Potrivit acestuia, în materie de terorism și extremism persoanele condamnate ar trebui să ispășească integral pedeapsa pronunțată de justiție.

Tată lui Jack Merritt, una dintre victimele ucise de Usman Kahn, a declarat sâmbătă că fiul său "nu ar fi dorit ca moartea sa să fie folosită drept pretext pentru introducerea unor pedepse și mai draconice pentru prizonieri sau pentru menținerea oamenilor în închisoare mai mult decât este necesara".

Tânărul de 25 de ani era coordonatorul unui program la Universitatea Cambridge pentru reinserția socială a deținuților.