Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Casa Albă anunță că Trump refuză invitația de a participa miercuri la o audiere în Congres

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 2 decembrie 2019, 6:06 Actualitate | Internaţional


Donald Trump
Foto: White House
Casa Albă a anunțat duminică faptul că președintele SUA, Donald Trump, nu va participa miercuri la o audiere în cadrul unei anchete a Camerei Reprezentanților care ar putea conduce la inițierea procedurii demiterii liderului american, informează Mediafax citând agenția de știri Dpa.

Totodată, Casa Albă a comunicat că nu va trimite un avocat la această audiere.

Comisia Juridică din Camera Reprezentanților, care urmează să analizeze posibilitatrea inculpării președintelui, i-a dat termen limită lui Trump ca până duminică după-amiaza să anunțe dacă va participa ori va trimite un avocat pentru a participa la audierea programată miercuri.

Pat Cipollone, consilier juridic al Casei Albe, a răspuns solicitării congresmenilor că refuzul președintelui este motivat de faptul că "rămâne neclar dacă Comisia Juridică va acorda președintelui un proces echitabil prin audieri suplimentare", conform unei scrisori.

Oficialul a precizat că președintele SUA va fi miercuri în Marea Britanie, unde participă la un summit NATO.

Cipollone - care a caracterizat ancheta ca fiind "foarte partizană" - a adăugat că Administrația de la Casa Albă va răspunde separat, până vineri, dacă Trump intenționează să prezinte argumente de apărare în procedurile ulterioare.

Până în acest moment, membrii democrați ai Comisiei Juridice nu au comentat refuzul Casei Albe de a participa la audiere, ceea ce ar fi fost prima implicare directă a Administrației Trump într-un proces pe care l-a condamnat ca fiind o "vânătoare partizană de vrăjitoare".

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2331 vizualizari

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by