Papa Francisc a oferit oraşului Betleem o relicvă din ieslea în care s-a născut Iisus
Bucata din lemn de doar câţiva centimetri a fost păstrată până de curând în Biserica Santa Maria Maggiore din Roma.
Săptămâna aceasta a fost înmânată custodelui Bisericii din Betleem, care a declarat că aceasta este "o mare onoare pentru credincioşii şi pelerinii din zonă".
Provenienţa relicvelor de acest tip este pusă sub semnul întrebării, dar astfel de obiecte sunt venerate de credincioşii care vin să viziteze Biserica Naşterii Domnului din Betleem.
Potrivit reprezentanţilor Bisericii catolice, relicva este veche de peste 2.000 de ani şi a fost trimisă la Vatican în secolul al VII-lea.
Relicva a fost prezentată publicului vineri, la Notre Dame din centrul Ierusalimului, iar sâmbătă a fost dusă la Biserica Sfânta Ecaterina din cadrul Bisericii Naşterii Domnului.
Betleem, aflat în Cisiordania, este un loc foarte aglomerat în preajma Crăciunului, cu mii de turişti şi pelerini care vizitează oraşul biblic. Creştinii reprezintă 1% din populaţia palestiniană din Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est.
- +1 (1 vot)! (Duminică, 1 decembrie 2019, 21:01) tudorr [utilizator]:)))))))))))))))) Fix din iesle e lemnul ala, dar FIX!raspunde trimite
- +1 (1 vot)Ei... (Duminică, 1 decembrie 2019, 21:43) modream [utilizator] i-a raspuns lui tudorr...nu chiar fix ala, unul mai de langaraspunde trimite
-
- 0 (0 voturi)Frumos!!! (Duminică, 1 decembrie 2019, 21:25) Impotriva prostiei din tara [utilizator]Bravo Papei pentru gest!!!raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Intelegem ca din boi nu s-a pastrat nimic... (Duminică, 1 decembrie 2019, 22:09) Sparafucile [utilizator]Care boi? Aia care au suflat aer cald spre prunc. Dar macar o copita, un corn, un femur, un peroneu...raspunde trimite

INTERVIU Pentru noi, roboții sunt soluții la probleme. Am învățat cum să primim un refuz și cum să câștigăm încrederea celor care investesc în noi / Doi elevi, despre pasiunea lor
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”
Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României
Cum și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii din funcția de ministru al Sănătății
Ziua demiterii lui Vlad Voiculescu. Ce le-a explicat Barna colegilor despre discuția cu premierul
Landerul InSight al NASA luptă pentru supraviețuire și va intra în hibernare de urgență