Marele ayatollah Ali Sistani, figură tutelară a politicii irakiene, a cerut vineri schimbarea guvernului, după una dintre cele mai sângeroase zi de proteste, pe fondul mișcării populare care zguduie țara și care s-a soldat deja cu peste 400 de morți, scrie AFP.

proteste Irak 2019Foto: Screenshot Al Jazeera via Youtube

UPDATE La puțin timp după anunțul marelui ayatollah, premierul Adel Abdel Mahdi a anunțat că demisionează.

Demnitarul șiit de 89 de ani își exprimă astfel pentru prima oară susținerea clară - necesară pentru numirea și demiterea premierilor - pentru manifestanți. Vineri, un nou protestatar a fost omorât în confruntările cu poliția din Nassiriya.

Protestatarii cer din 1 octombrie "căderea regimului" și îndepărtarea unei clase politice care, în 16 ani, a făcut să dispară echivalentul a de două ori PIB-ul uneia dintre cele mai bogate țări din lume în petrol, dar înglodată într-o corupție endemică.

Joi, 46 de manifestanți au fost uciși și alți o mie răniți. Această represiune a schimbat datele în Sud, unde combatanții tribali au ieșit pentru a proteja manifestanții la Nassiriya, în condițiile în care oameni în civil au tras asupra mulțimii la Najaf.

"Susținere puternică"

Pentru a evita "haosul și distrugerea", "Parlamentul care a ales actualul guvern este chemat să revadă alegerea pe care a făcut-o", a afirmat un reprezentant al marelui ayatollah Sistani, care nu apare niciodată în public.

Imediat, deputații opoziției, fostul premier Haider al-Abadi și turbulentul Moqtada Sadr - primul bloc în parlament - s-au declarat pregătiți să retragă susținerea guvernului.

În ce-i privește pe paramilitarii pro-Iran din Hashd al-Shaabi, al doilea bloc, care susțin puternic guvernul, par să fie dispuși să se plieze directivelor marelui ayatollah.

La puțin timp după predica lui Ali Sistani, coaliția lor, Fatah, a pledat pentru "schimbările necesare în interesul Irakului".

Protestele continuă în orașe precum Bagdad, Najaf, Diwaniya, al-Hilla sau Nassiriya.

În acest ultim oraș situat în apropiere de ruinele antice de la Ur, confruntările s-au reluat a doua zi după uciderea a 28 de manifestanți împușcați de forțele de securitate.

Un nou mort

Un manifestat a fost ucis prin împușcare vineri în momentul în care manifestanții incendiau blindatele Direcției provinciale a poliției, au anunțat doctorii, în timp ce un alt sediu a poliției a fost incendiat, al doilea în două zile.

Ziua de joi a fost marcată de tiruri neîntrerupte, în condițiile în care Bagdadul a trimis militari pentru a "restabili ordinea".

Cu o zi în urmă, Irakul intrase într-o nouă etapă a protestelor.

Manifestanți scandând "Iranul afară!" și "Victorie Irak!" au ars consulatul influentului vecin din Najaf, oraș vizitat în fiecare an de milioane de pelerini iranieni.

A urmat creșterea represiunii și răspunsul manifestanților din sudul agricol și tribal unde haosul amenință să se instaleze.

Pentru a proteja manifestanții, combatanți tribali din Nassiriya, cu armele la vedere, s-au instalat pe autostrada care vine de la Bagdad - un avertisment pentru orice sosire de noi convoaie de blindate ale poliției.

Vineri, aceștia se retrăseseră.

Tiruri fără întrerupere

În Najaf, noaptea a fost lungă: bărbați în civil au tras asupra mulțimii care se apropia de sediile partidelor politice. În orașul sfânt, tirurile acestor civili și cele ale forțelor de ordine au ucis joi 16 oameni, potrivit medicilor.

În Sud, polițiști care au preferat să-și păstreze anonimatul au precizat că au primit ordinul să stopeze orice protest, concomitent cu sosirea de noi comandanți militari. Dar dezastrul din Nassiriya i-a determinat să dea înapoi.

În Bagdad, grenade lacrimogene continuă să explodeze în centrul istoric, transformat în câmp de bătălie între tinerii care aruncă pietre și polițiștii care au ucis joi doi manifestanți.

Protestatarii par însă determinați: ei cer sfârșitul unui sistem politic conceput de americani după căderea lui Saddam Hussein, în 2003, și de acum sub influența foarte puternică a Iranului, care a profitat de avantaj într-o țară unde un om din cinci trăiește sub pragul sărăciei.

Nesupunerea civilă continuă să blocheze școli și administrații în timp ce manifestanții încearcă să ajungă la călcâiul lui Ahile al puterii, aurul negru.

Până acum, însă, nu au reușit să afecteze nici producția și nici distribuția de petrol, unica resursă de valută a țării și care constituie 90% din veniturile unui guvern supraîndatorat.