Guvernul chilian s-a reunit joi pentru prima dată cu sindicatele pentru a încerca să găsească o soluţie la grava criză socială care durează de peste 40 de zile şi suscită îngrijorarea pieţelor financiare, scrie Agerpres, citând AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru prima dată după izbucnirea acestei crize, la 18 octombrie, membri ai guvernului preşedintelui conservator Sebastian Pinera s-au întâlnit cu reprezentanţi ai "Platformei unităţii sociale", un colectiv de organizaţii sociale şi sindicale la originea a numeroase apeluri la manifestaţii.

Printre membrii colectivului se află Centrala unitară a muncitorilor (CUT), cel mai puternic sindicat din ţară, organizaţia profesională a profesorilor sau colectivul 'No+AFP' care reclamă renunţarea la sistemul privatizat de pensii, o revendicare majoră a manifestanţilor chilieni.

"Am spus clar că nu suntem dispuşi să negociem pe la spatele oamenilor, nu este starea noastră de spirit, ei (guvernul) sunt cei care acum trebuie să aducă răspunsuri la propunerile care au fost făcute", a declarat la finalul reuniunii preşedintele Colegiului profesorilor, Mario Aguilar.