Bolivia numește primul său ambasador în SUA după o pauză de 11 ani
Jeanine Áñez, liderul interimar de la La Paz, a numit primul ambasador al Ecuadorului în SUA, după o pauză de 11 ani în perioada cât statul sud-american a fost condus de președintele Evo Morales, care a fost forțat recent să demisioneze ca urmare a protestelor violente, scrie Mediafax, citând BBC News.
Noul ambasador va fi Walter Oscar Serrate Cuellar, fost reprezentant la ONU.
Pe perioada de aproape 14 ani cât Morales s-a aflat la putere, relațiile țării sale cu SUA au fost marcate de tensiuni. În 2008, ambasadorii celor două țări au fost expulzați în urma unei dispute diplomatice.
Morales și-a dat demisia pe 10 noiembrie, după mai multe săptămâni de proteste violente izbucnite în urma unor alegeri prezidențiale controvesate, marcate de nereguli. Opoziția susține că rezultatul scrutinului, câștigat de Morales, a fost viciat de fraude electorale, în timp ce fostul președinte afirmă că este victima unei lovituri de stat a dreptei. Cel puțin 29 de persoane au decedat în urma confruntărilor violente între forțele de securitate și protestatari.
Senatoarea Jeanine Áñez s-a declarat președinte interimar la scurt timp după demisia lui Morales și a fost recunoscută oficial de către SUA. Morales și Juan Ramón Quintana, unul din principalii săi colaboratori, sunt acuzați de sedițiune și terorism de Administrația interimară a Boliviei, care încearcă să obțină arestarea lor.
Morales a fugit în Mexic unde a cerut azil politic.
