Doi preoți au fost condamnați luni la peste 40 de ani de închisoare pentru că au violat timp de ani de zile copii surzi într-un institut specializat din Argentina, potrivit deciziei tribunalului, consultată de AFP.

Papa FranciscFoto: Agerpres

În acest dosar care a zguduit țara papei Francisc, argentinianul Horacio Corbacho a fost condamnat la 45 de ani de închisoare iar Nicola Corradi, un preot italian care trăia în Argentina din 1970, la 42 de ani.

Acuzați de violuri, corupere de minori și rele tratamente, aceștia riscau până la 50 de ani de închisoare.

În cursul acestui proces, care a început în august la Mendoza, în vestul Argentinei, și care s-a derulat cu ușile închise, au fost examinate 43 de dosare și au fost audiate 13 victime, dintre care unele au fost violate între vârstele de 4 ani și 17 ani.

Corbacho, 59 de ani, și Corradi, 83 de ani, se aflau în arest preventiv.

Tribunalul din Mendoza l-a condamnat de asemenea la 18 ani de închisoare pe grădinarul centrului, Armando Gomez, pentru viol.

În acest amplu dosar, un fost angajat al centrului, Jorge Bordon, 50 de ani, a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce a recunoscut că a abuzat cinci victime. Alte 15 persoane urmează să fie judecate în alte două procese.

Institutul Provolo, situat la poalele Anzilor, în Mendoza, la 1.000 km vest de Buenos Aires, a fost închis în 2016, când a izbucnit scandalul.

Acest institut găzduia gratuit elevi surzi de origine modestă în regim de internat săptămânal.