Tribunalul electoral uruguayan a anunţat duminică seară că rezultatul turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, între Luis Lacalle Pou (centru-dreapta) şi Daniel Martinez (stânga), este prea strâns şi că se aşteaptă o renumărare a voturilor pentru a se pronunţa "cel mai târziu vineri", transmite AFP, preluată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Tribunalul nu va anunţa învingătorul în această seară", a declarat preşedintele acestei instituţii, José Arocena. Cu peste 98,5% din voturi numărate, diferenţa de circa 30.000 de voturi dintre cei doi candidaţi este inferioară numărului de buletine în litigiu. Prin urmare, autoritatea electorală a decis o renumărare completă a voturilor.

La o oră după închiderea secţiilor de votare, duminică la 22.30 GMT, candidatul de centru-dreapta în vârstă de 46 de ani, moştenitor al unei dinastii politice uruguayene, îl devansa pe fostul primar al capitalei, 62 de ani şi reprezentant al partidului la putere, Frente Amplio, potrivit sondajelor.

După câteva ore, numărătoarea oficială a condus la un rezultat strâns.

Noul şef al statului, care îi va succede lui Tabaré Vasquez, va intra în funcţie în martie pentru un mandat de cinci ani.