Omul de afaceri arestat în cazul asasinării jurnalistei malteze cere imunitate pentru a spune ce știe / Daphne Caruana Galizia a fost ucisă în stil mafiot în 2017

de D.D.     HotNews.ro
Sâmbătă, 23 noiembrie 2019, 20:38 Actualitate | Internaţional


Daphne Caruana Galizia
Foto: daphnecaruanagalizia.com
​Principalul suspect în ancheta asupra asasinării jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia a cerut să i se asigure imunitatea în schimbul informaţiilor despre ceea ce el ştie în acest caz, au declarat sâmbătă surse apropiate dosarului pentru AFP, notează Agerpres.

Yorgen Fenech a cerut să beneficieze de imunitate judiciară sâmbătă, în timp ce poliţia malteză continua să-l interogheze la sediul său despre presupusa lui implicare în asasinat.

Potrivit unor surse poliţieneşti, omul de afaceri s-a plâns de dureri şi a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri. Starea sănătăţii sale nu a fost făcută publică pentru moment.

Presupusul intermediar la originea arestării sale, un şofer de taxi şi cămătar de 41 de ani, identificat ca Melvin Theuma, a fost de asemenea spitalizat vineri după ce se plânsese de dureri. El a fost transportat la spital, dar eliberat după câteva ore şi readus la sediul poliţiei pentru a fi interogat.

Suspectul, Yorgen Fenech a fost arestat miercuri pe iahtul său în timp ce încerca să fugă din arhipelagul mediteranean.

El este considerat oficial drept o persoană care dispune de informaţii despre dosar, chiar dacă unele media şi familia jurnalistei îl prezintă ca pe un posibil comanditar al omorului.

Acesta cere în prezent imunitate judiciară sau o formă de aranjament pentru a spune poliţiei ceea ce ştie despre asasinatul în care ar putea să fie implicate şi alte persoane.

Decizia de a accepta sau nu cererea îi aparţine premierului maltez Joseph Muscat. Acesta i-a garantat deja imunitatea lui Melvin Theuma în schimbul unor informaţii verificate despre asasinat.

Până în prezent, informaţiile furnizate i-au satisfăcut pe anchetatori, au declarat pentru AFP aceleaşi surse.

Daphne Caruana Galizia a fost ucisă în explozia maşinii sale sub care fusese plasată o bombă în 16 octombrie 2017. Ea dezvăluise unele dintre părţile dintre cele mai întunecate ale vieţii politice malteze, vizându-l în special pe premier, pe care îl acuzase că ar fi făcut din Malta o "insulă mafiotă".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















5849 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by